sâmbătă, 25 decembrie 2010

Don't let go, never give up, it's such a WONDERFUL LIFE





don't let go...

Pictata parca in alb si negru se desprinde justificarea pentru tacerea mea din aceasta luna... s-au schimbat atat de multe si... totusi nimic.
Initial schita unui posibil zambet a aparut la sfarsit de noiembrie cand... mi-am dat demisia, se pare ca am renuntat (prea usor poate) la o cariera infantila de inginer, care nici macar eu nu stiu daca mi-ar fi satisfacut setea de a simti concret rezultatul a ceea ce fac... credeam ca va fi altfel, dar... se pare ca am nevoie de confirmari mai mult decat constientizam.
N-am facut-o fara justificare, aveam "pe masa" o oferta tentanta intr-un nou domeniu, PUBLICITATE.
Da, sunt de acord! ... cam ciudat momentul sa schimbi job-ul, Decembrie... dar stiam ca va veni aceasta luna efervescenta, ca vor fi sarbatorile, ca vor urma momentele minunate ca acesta de acum... in care eu in seara de Craciun voi mangaia tastele incercand sa-mi strivesc astfel frustrarile si neajunsurile sufletului.
Desi tipul cu care am tinut interviul despre job, in incercarea de a-mi raspunde la intrebari se straduia sa deghizeze bine coordonata timpului rapit de o astfel de activitate, eram cat se poate de constient ca urmeaza luna cea mai aglomerata pentru firma si ca orice iluzie de timp liber este spulberata din clipa in care imi voi da acceptul.
Probabil crede ca si-a jucat rolul bine si m-a amagit, dar nici macar nu stie cata nevoie aveam eu de aceasta amagire asociata perioadei sarbatorilor, cu cata sete simteam ca trebuie sa-mi tin mintea ocupata, ca trebuie sa-mi canalizez energia in alte directii...
In oricare alte circumstante in care zambetul meu ar fi fost o constanta, nu as fi acceptat niciodata o asa profanare a timpului meu, dar... se pare ca atunci cand te-ai obisnuit deja ca minunile tin doar 3 zile, cand rezonezi prea bine cu algoritmul ciclic al vietii in care desi Pandora din tine-ti insamanteaza speranta ca totul e o evolutie in spirala, tu te simti blocat in acelasi cerc monoton...
Discutand intamplator subiectul lipsei mele de timp din ultima perioada cu cativa prieteni, urmatoarea intrebare care am observat ca emerge in aceste comunicari era: "SI CAT CASTIGI?" un fel de... "si cat de scump te vinzi"... Oare guvernul e constient ca probabil fiecare firma si companie din tara aceasta este o CASA DE TOLERANTA? Habar nu au, dar le-au legalizat de mult...
Acest "SI CAT CASTIGI?" imi pare un afront la adresa ideii de libertate si fericire, desi nu ignor nici o clipa interdependenta dintre elementele implicate... nu cred ca ar trebui sa conteze cat castigi daca nu-ti ramane timpul pentru tine...
Imi spunea acum cativa ani, unul dintre directorii mei, ca exista job-uri in care ai timp dar nu ai bani suficienti, si exista job-uri in care ai bani dar niciodata timp suficient sa-i cheltui, de aici si iluzia ca ai multi, cand de fapt... fericirea ta a fost inlocuita cu cateva calatorii scumpe in afara tarii, cu alte etichete pe haine si eventual alta sigla pe masina pe care o conduci, prietenii tai din mediul anterior i-ai ratacit si ai senzatia ca te-au uitat, dar nimeni nu stie ca in toata aceasta ecuatie cel mai scump pret platit este TIMPUL PENTRU SUFELTUL TAU, acela nu va fi regasit nici in iesirile la restaurante mai scumpe, nici in ceasul tau care costa de 100 de ori mai mult decat cel anterior si nici in sedintele de cosmetica prin care ai senzatia ca te rasfeti... parerea mea e ca atunci sufletul tau incepe sa moara, putine, chiar foarte putine sunt persoanele care reusesc sa gaseasca in acest sistem portita prin care sa si-l pastreze nevatamat... e prea usor sa cazi prada amagirilor.
Revenind la cat castig, desi cei care ma cunosc o stiu deja, nu voi ezita sa o repet: nu exista suma, indiferent cat de mare, care sa-ti poata cumpara timpul alaturi de cei dragi, zambetul si fericirea, orice iluzie ca ar fi astfel va avea un comision ascuns, de cele mai multe ori nedrept fata de speranta ta. Paradoxal ceea ce spun in contextul in care tanjeam sa ma tin ocupat, nu?
Dar hai sa depasim subiectul acesta black&white ale carui rezolutii le-am regasit oarecum in videoclipul din titlu si de la inceputul articolului...
Referitor la sarbatori, la haosul cumparaturilor, la atmosfera de celebrare samd, job-ul meu si-a atins scopul, mi-a rapit orice iluzie ca acestea sunt si pentru mine, singurul moment in care am refuzat sa ma las patruns de ignoranta acestui context a fost aseara cand am plecat sa cumpar cadouri parintilor mei si fratelui, n-am sa mint ca am un obicei stravechi din a face astfel de gesturi nobile dar... m-am gandit ca un zambet in perioada aceasta ar fi binevenit, ahhh! era sa uit am reusit sa-mi iau si mie o borseta, neagra - un fel de geanta in varianta masculina (destul de incapatoare si draguta, cel putina asa mi s-a parut)
Si daca tot am depasit subiectul acela ... vom atinge altul delicat... TRECE INCA UN AN, in ianuarie va fi si ziua mea... deci... iar trebuie sa ma tin aglomerat, parca-mi este putin teama sa ma intreb ce am realizat eu oare in acest an care s-a scurs, ce realizari profesionale mi-au innobilat CV-ul... ce am adus in plus vietii mele, cum mi-am condimentat fericirea si cu cine am impartit zambete? Sau poate ar trebui sa ma intreb mai simplu, CE AM PUTUT PASTRA DIN ANUL CE SE INCHEIE?
Spre rusinea mea... nu cred ca am raspunsuri cu care sa ma laud... Desi realizarile nu-s grandioase, probabil ca nu pot minti ca nu exista; CV-ul a castigat cateva randuri deloc de ignorat, dar... subiectul SCRISORII din postarea anterioara... persista in sufletul meu, de fapt probabil el a fost si motivul dorintei de a ma tine ocupat, nu mi-am pierdut speranta desi... poate adrenalina pe care i-o injectez induce mai degraba o continuitate sintetica...
Cand eram eu mai tanar si mai naiv, ma visam la aceasta varsta la casa mea(casa, nu apartament), probabil cu un baietel care sa faca mai multe prostii decat am facut eu cand eram mic, langa o EA careia nici privirea mea salbatic de analitaca sa nu aiba ce sa-i reproseze, si nu atat din cauza look-ului cat multumita senzatiei de liniste transmisa; si evident intr-un job managerial care sa-mi satisfaca necesitatile financiare atat mie, familiei cat si sa-mi poata alimenta oricand continua dorinta de a vedea locurile speciale ale acestei lumi. Am vazut mai zilele trecute intamplator o reclama la TV care prindea atat de bine crampeie din visul meu incat mi-am dat seama ca-s extrem de uman si ca nu-mi doresc nimic special, simplul fapt ca ideea fusese folosita atat de lejer intr-o reclama, desi-mi intepa orgoliul cu sagetile neimplinirii, totodata imi cataliza increderea ca pot si voi trai acea realizare, cu tot cu EA-ua mea, cu tot cu casa, cu tot cu job-ul de "Director"... Toate vor fi ale mele, si singura care ma poate opri sa le am in aceasta viata va fi doar moartea!
Eu nu voi renunta...
Don't give up,
NEVER GIVE UP... (aici este si cel de-al doilea videoclip, care se leaga oarecum de primul, este subtila legatura chiar daca pluteste pe suprafata apei dintr-o piscina sau zace scufundata pe fundul acesteia, regia celui din urma este de-o profunzime rara in actualul context comercial... profanilor le recomand sa le priveasca pe amandoua, sa le simta si... NEVER GIVE UP)



It's such a WONDERFUL LIFE !

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Scrisoare fictiva catre tine... UMBRA II

CONTINUAREA:

Revenind la intrebarea ta...

Am sa-ti raspund intr-un fel mai special, in doua parti, in prima iti voi evoca o amintire iar in cea de-a doua o senzatie...

- mi-as dori ca cea de langa mine sa conteze atat de mult pentru mine, incat sa pot face o chestie pe care-mi amintesc ca o facea mama mea cand eram mai mic, (in generala cred, nici nu stiu daca am mai povestit un fragment din ea..) cand se intampla sa fie ziua cuiva  la ea la serviciu, sau o sarbatoare speciala, aducea bomboanele de ciocolata acasa, impachetate intr-un servetel... si mi le dadea mie, iar eu, evident ca de fiecare data, le luam si le mancam bucuros...
pana intr-o zi in care: m-am intrebat daca nu cumva si ea vrea o bomboana, si m-am dus sa-i dau bomboana, (era doar una...)
a spus ca nu vrea, daca ar fi vrut ar fi mancat-o de la serviciu...
atunci eu am intrebat-o: de ce mi-a adus-o mie, ei nu-i plac bomboanele?
a zambit raspunzand ca-i plac si ei...
eu eram confuz... nu intelegeam! atunci de ce mi-a adus-o si iar am intrebat: de ce?

mi-a raspuns simplu: Pentru ca esti copilul meu, iar daca pentru ca tu sa te bucuri eu ar trebui sa rabd as face-o fara sa ezit, pentru ca te iubesc...
M-am simtit aiurea pentru toate momentele in care mancasem bomboanele fara sa ma gandesc ca poate si ea vrea :( ... am muscat jumatate din bomboana si i-am intins cealalta jumatate...
acum... se uita ea nedumerita, m-a intrebat... DE CE?
am raspuns... pentru ca... si eu TE IUBESC! imi amintesc ca a luat-o si s-a dus brusc in alta camera... n-a vrut ca eu sa vad ca... plangea :(

Asta mi-as dori de la tine...  sa fii astfel incat sa simt ca daca as primi o bomboana ti-as aduce-o cu drag  tie...

- senzatia despre care vorbeam, e... un pic ciudata, desi sunt perfect constient ca in ziua de azi imaginea este criteriul fundamental pentru 99% dintre relatii, incluzand aici si reverberatiile interesului, cu tot cu coordonata lui financiara... pe scurt: trebuie ca el sa arate bine, sa se imbrace cu stil (si stim cu totii cam cum este evaluat acel stil), sa te faca sa te simti bine, cum stie el mai bine, sau portofelul lui; si ca tot am ajuns la portofel, hai sa fim seriosi... cate fete se mai bucura de o plimbare prin parc... sau de un suc ieftin la terasa din colt? Credeti ca macar una dintre ele ar putea fi suficient de interesata de apropierea fata de omul de langa ea, mai mult decat de pretextele cu care a fost indoctrinata, incat sa spuna cu drag, HAI LA UN CEAI! fara sa fie bantuita de remuscari, fara sa aiba senzatia ca a comis un sacrilegiu? Eu unul n-am intalnit-o, iar la cum sunt oamenii acum, probabil nici n-am s-o intalnesc vreodata.
Desi se spunea cum ca cel mai mult conteaza cu cine esti, nu unde esti; am vazut suficiente personaje, pentru care nu prea conta cu cine erau daca erau pe Dorobanti, pe Decebal, sau daca in loc de cluburi ieftine din centru vechi/"expiratele" din Regie, meniul etala un Bamboo, Fratelli, Gaia, Office (lista este total aleatorie)
Sunt curios cate dintre cele care spun ca este de bun simt ca el sa plateasca nota, stiu ca o femeie independenta si integra(asa cum se pretind toate) are cel putin intentia de a-si plati singura(exista in mod evident si persoane care stiu bine sa joace rolul acelei intentii, care mie unul imi par false, mai ales ca o fac special pentru ca el sa refuze, ceea ce dupa umila mea parere este doar un teatru ieftin)...iar in clipa in care ii permite lui, o face doar daca doreste sa mai interactioneze cu acea persoana si spera ca ceva frumos ar putea urma. Evident ca nu o lasi pe ea sa plateasca, daca o vrei in viata ta (insa poti opta sa nu te grabesti in generozitati tendentioase), dar cred ca nici ea n-ar trebui sa accepte sa-i platesti daca simte ca intentiile voastre nu coincid (cel putin asa ar impune decenta sa fie, daca are demnitate). Desi am platit atat de multe cafele si limonade, incat daca ar fi sa primesc macar jumatate inapoi, as putea iesi zilnic in oras linistit, pariez ca oricand se va gasi o ea, care sa ma critice chiar si daca as ezita o singura data sa-i platesc eu, crezandu-am egoist, fara ca macar sa aiba habar cum sunt, sau rabdarea de a ma cunoaste. Stim amandoi ca finetea unor astfel de momente spune enorm despre asteptarile pe care le poti avea de la cel/cea de langa tine...
Dar suficient despre realitatile vietii cotidiene, ca povestile-s lungi! ;)

Sa revenim la ce caut eu:

Eu... caut acea senzatie pe care o poti trai aproape de cineva drag cand stai langa acea persoana la un milimetru, cu ochii inchisi si... o simti, ii simti proximiteatea nu fizic ci cu sufletul, simti caldura ei, o simti ca e a ta, ca-i apartii fara sa te fi cerut vreodata, ca te regasesti implinit(a) prin fiinta de langa tine si ca orice ar pati tot Universul, orice s-ar intampla in viata ta, fiinta aceea pe care doar tu o simti, va fi acolo oricand pentru tine si nu ar face nimic prin care sa-ti pricinuiasca ceva rau...

Cum as putea eu, unei astfel de persoane sa nu-mi doresc, din tot sufletul, sa-i aduc singura bomboana pe care as primi-o ???
dar acum... ma satur c-o umbra si-atat...
(titlul acestui post este link catre o melodie, catre o UMBRA)
O umbra in viata ma tine...
Si umbra aceea esti tu...
Si umbra aceea esti tu!

vineri, 19 noiembrie 2010

Scrisoare fictiva catre tine... UMBRA I



PARTEA I

(voi publica in 2 parti deoarece am scris prea mult si... nu vreau sa sperii sau sa plictisesc pe nimeni - sau poate ca vreau, pe cei fara rabdarea de a vedea dincolo de ambalaj)

E o zi oarecare si... ma-ncearca o trista mirare ...

Simt ca vreau sa-ti vorbesc... ca vreau sa-ti pun umbra in vechile calendare ce vor ramane din acest blog, poate ca tu nici nu existi asa cum te-am visat eu, poate ca tot ce-ti voi spune va parea doar un preludiu aiuristic al cuiva care cauta ceva ce nu va gasi niciodata... dar asta nu ma poate opri sa sper...
Nici macar nu existi in viata mea, dar... am senzatia ca te astept de mult prea mult timp sa mai pot tine in mine tot ce gandesc...
Va parea un joc... un joc fictiv in care eu vorbesc cu tine, in care eu ma cert cu tine... in care iti explic si ma justific...
Poate ca o asemenea ipostaza nu se va fi intamplat niciodata, sau poate ca simplul fapt ca mi-a patruns in minte e cea mai reala dovada ca... s-ar putea intampla.
Tu vei fi o persoana care abia m-a cunoscut, care nu are incredere in mine si care poarta toate armurile experientelor anterioare esuate laolalta cu ranile si ezitarile asociate. Ma vei privi circumspect si va rezulta o intalnire rigida in care nu vor fi fata in fata doi oameni care doresc sa simta, ci doua fiinte gata sa se apere asteptandu-se la ce e mai rau, degeaba as incerca eu sa fiu altfel... desi ai observa... siguranta iti va ramane o prioritate, eu purtand pe umeri, fara sa stiu macar, pacatele tuturor celor ce ti-au gresit...

Eu voi fi venit catre tine deschis, probabil glumind si incercand sa relaxez putin atmosfera ineditei interactiuni, si totusi fara nici o parere prestabilita, daca nu stiai deja, stii acum, ca nu pun oamenilor etichete, acelea sunt pentru borcane... te voi lasa sa te desenezi pentru mine exact asa cum vei stii tu mai bine prin tot ceea ce faci, fiecare gand... fiecare ezitare, fiecare incruntare, fiecare zambet vor contura in mintea mea tabloul pe care maine voi prefera sa-l uit sau... voi simti ca doresc sa-l pastrez langa mine atat cat timpul meu pe aceasta lume imi va permite. Chiar daca voi fi analitic, e normal sa incerc sa descopar in tine lucruri cu care imi doresc sa pot rezona..., tanjesc dupa momentele in care voi putea fi atat de sincer cu tine incat sa ai senzatia ca poti privi in sufletul meu...

Asa ca-mi voi incepe scrisoarea fictiva:

Intr-o zi o sa vreau sa vb mai multe cu tine si altfel decat am facut-o deja, va fi ziua in care am sa te rog sa ma lasi sa fiu eu, iar tu sa ai un pic mai multa incredere si rabdare.
E trist ce s-a intamplat "aseara" din puctul de vedere al limitarilor, eu vreau si pot mai mult, mult mai mult...
Niciodata la un final al unei intalniri cu o persoana care-mi lasa amagitoarea senzatie ca-mi place asa mult, ca ma intriga atat de intens; ca fara sa-i stiu macar gustul, as avea senzatia ca mai vreau sa-i simt pana si retinerile, ezitarile, sa le descopar, sa ma scufund cu tine in toate temerile tale, sa ma las coplesit de ele pana le voi intelege. Iar apoi cu tine de mana, sa le lasam in urma... o sa sune tampit dar... imi placea "gustul" bratului tau alunecand prin palma mea... mangaindu-mi setea nespusa de tine... (si nici macar nu existi...) dar intr-o seara stiu ca te vei incapatana sa apari...

Te intrebi daca te plac... NU, nu te plac! Pentru ca tot ce am primit, am furat de la tine, stai ca si cum ai avea o arma cu care ma ameninti si-mi spui: ce am voie si ce nu... habar nu ai sa te abandonezi instinctului, ti-e frica si poti sa ma contrazici cat vrei, dar am simtit clar ca: tu inainte de a face un pas ai nevoie de confirmari... paradoxal e ca le-as da fara ezitare, le-as fi dat... dar nu fortat, sunt exact ca tine, cand spui VREAU imperativ... simt ca nu sunt conceput pentru a ma supune, nu vreau nici sa te supun, ci sa te simt asa cum toate armurile tale nu m-ar lasa nicicand sa o fac, sa dau tot ce pot pentru ca vreau si simt ca m-ar implini sa impart cu tine.

Am gresit crezand ca voi primi ajutorul tau, ai fi doar intr-o continua retinere si iluzia unui control exercitat din setea de siguranta. Am nevoie sa ai incredere in mine, sa simti ca si daca te voi lega la ochi si te-as lua de mana sa alergam, nu ai avea nici o teama pt ca stii ca esti langa mine, si eu... cel de langa tine n-as lasa sa ti se intample nimic rau... chiar daca asta ar insemna sa cad si eu cu tine doar pentru ca tu sa cazi pe ceva mai moale.

Te urasc pentru ca ti-e frica... dar nu este o ura intunecata, ci este mai calda decat toate iubirile tale esuate, te urasc pt ca iti place sa crezi ca a detine controlul te face imuna si puternica, uiti insa esenta ta fundamentala, esti FEMEIE !!! Apreciez foarte mult tendinta de a-ti conserva integritatea, faptul ca o doresti ca pe o forma de independenta, ca poate in mare parte ti-a iesit, dar permite-mi sa te intreb:
- daca elimini toate distractiile din jurul tau... (obtinute de la) toate acele persoane care pt ca te plac (fiind atrase de tine) se comporta cu tine dragut incercand sa te culeaga cu alternative dintre cele mai colorate si ispititoare, daca tu n-ai fi fost o prezenta asa placuta avantajata de anumite trasaturi fizice care sunt efemere, daca erai altfel, crezi ca ai mai fi fost atat de interesanta pentru ei? Crezi ca ti-ar placea sa auzi macar pentru 10 secunde ce ganduri au in ceea ce te priveste, esti sigura ca-l cauti asa cum trebuie pe cel care iti doresti sa te iubeasca pt ceea ce gandesti, pentru sufletul tau, NU pentru cum arati?!?

M-ai intreba: cum cred eu ca ar trebui sa fii tu astfel incat eu sa simt ca te vreau pe tine si doar pe tine, sa simt ca esti a mea si ca nu as renunta la tine niciodata... as ezita sa-ti raspund apoi ti-as da un raspuns minim, fragmentat... sperand ca din el TU ai intelege mai mult decat as reusi eu sa-ti explic vorbindu-ti ore...

Stii totusi de ce as ezita?

Pentru ca TU te-ai juca, mi-ai spune sa nu te mai analizez desi din prima clipa in care m-ai vazut, m-ai scanat si nu ma refer doar fizic... poate gresesc nu neg asta dar asa am "simtit"... iti place sa stii ca cineva te vrea, ca te apreciaza, simplul fapt ca as fi langa tine iti este o confirmare si implinirea acestei confirmari si pentru mine, depinde doar de vointa ta... cochetezi cu placerea unei puteri care nu-ti poate aduce nimic bun... eventual ma va distanta observand cum abuzezi de ea. Desi va fi fost destul de evident, (ca din moment ce am venit la tine si te-am convins sa te rapesc macar o data sa putem vorbi doar noi doi, fata in fata) ca ceva la tine m-a atras, ca pentru mine tu reprezinti ceva dezirabil, ceva ce simt nevoia sa-mi confirm prin a te cunoaste, ca-mi doresc in viata mea. Fara sa te cunosc ar fi doar un dans efemer, care sincer... nu este pentru mine.

Nu stiu despre tine, dar eu nu mai sunt un copil... caut lucruri concrete si confirmari reale, am trecut demult de varsta la care sa-mi pun dileme de genul: ce se va intampla daca o sarut?
... acum ca fac asa ceva doar pt ca simt ca merita, si ca vreau ceva mai mult de la fiinta de langa mine. Daca tu te-ai feri, as sti sigur ca ori nu m-ai simtit suficient, ori ai nevoie de mai multe confirmari, ori... esti genul de persoana pe care nu o doresc langa mine... (pentru ca nesimtind suficient, evident ca nu ma placi, ceea ce denota o incompatibilitate ce trebuie respectata) La fel de sigur cum as simti si ca daca ramai, si-ti place, instinctul tau ti-a spus clar ca esti unde trebuie, si langa cine trebuie...

(titlul acestui post este link catre o melodie, catre o UMBRA)

VA URMA...

Continuarea : http://ieriuldemaine.blogspot.com/2010/11/scrisoare-fictiva-catre-tine-umbra-ii.html



daca simti ca vrei sa-mi spui ceva... te rog sa-mi scrii aici
daca simti ca ce ti-a placut din povestea aceasta ar putea sa-i placa si altcuiva... nu ezita sa o imparti
poate macar asa pt putin timp o sa fim mai aproape de ... umbra sufletului nostru

marți, 16 noiembrie 2010

The Romanians are destroying their own country!!!

Era liniste in birou, fiecare-si vedea de treaba, de-o data intra in birou Directorul General (neamtul) cu o atitudine ce anunta o furtuna, se simtea in privirea lui ca era in cautarea unui paratraznet, ca fitilul unei bombe ardea abia asteptand sa-si imprastie schijele penetrante in trupurile nevinovate ale celor ce ar fi savarsit pacatul proximitatii...
Aveam un feeling ca cineva dintre cei prezenti va fi sfasiat cu salbaticie de aceea linistea persista, aveam senzatia ca privirile fiecaruia cautau un loc in care sa se ascunda, brusc dulapurile erau neincapatoare, usa insuficienta secundei de panica, eu instinctiv m-am uitat la fereastra din spatele meu, stam la et. 1 asa ca... un salt iscusit m-ar fi salvat in momentul critic, numai ca era o mica problema: GRILAJUL, dar aproape ca nu-mi pasa... ;)
Incepe printr-o discutie soft precum un samurai care-si scoate catana din teaca parand ca doar se joaca putin cu ea, savurand suieratul aerului despicat elegant de unul dintre cele mai dure oteluri create vreodata, in tot acest ritual delicat desi deghizarea momentului era foarte bine definita, stiam sigur ca un samurai nu-si scoate niciodata sabia din teaca fara sa ucida, sau sa fie ucis. In Japonia era considerata o dezonoare sa scoti sabia fara sa-i clatesti onoarea in sange, asadar... urma un recital prodigios cu multe scantei...

Trag aer in piept, ii simt musculatura mintii incordandu-se si incepe (el vorbea in engleza, o engleza cu un pronuntat accent german, dar eu voi traduce pentru o varianta mai accesibila ;) ):
- Ce se intampla in tara aceasta este inadmisibil!
- Am venit in tara ca investitori, incercand sa o ajutam, sa va ajutam sa o recladiti, am ales sa vedem in voi oportunitatea si dorinta de a evolua, setea de a creste, razvratirea fata de ce a fost...
- Am bagat bani in proiecte care la acel moment pareau profitabile dar si-au depasit cu mult bugetele dar am ales sa le continuam pentru ca Neamtul nu lasa niciodata treaba nefacuta, am investit dublu decat am castigat, sperand ca acest lucru nu va trece neobservat; si pe langa aprecierea ministerelor vom avea facilitati ulterioare in alte proiecte in care speram sa recuperam macar pierderile...
- Si voi? voi ce faceti? cum ajutati voi in acest proces al evolutiei voastre de care paradoxal nici nu va ocupati...?!?
- Lucram, lucram, lucram, iar ministerele ne pun bete in roate!!!
- De ce???
- De ce naiba nu ne lasati sa va ajutam?!?
- Chiar nu vreti sa faceti nimic?
- Nu se poate sa se intample totul din senin, trebuie macar niste nenorocite de hartii sa le faceti la timp..
- Ce aveti cu tara asta???
- De ce va bateti joc de ea???
- Voi chiar nu vedeti ceea ce toata Europa stie dupa ce a lucrat cu Statul vostru si cu oamenii din tara asta???

- THE ROMANIANS ARE DESTROIYNG THEIR OWN COUNTRY !!!

Si a iesit enervat din birou...
Mi-a fost rusine ca-s roman, ca are dreptate si ca tot ce pot face este sa clatin din cap dezamagit, ca doar ne pricepem atat de bine la asta...
Am invatat oare de la americani cum sa justificam lupte fictive cu teroristi inventati, sau poate si noi avem nevoie de mila lumii ???

(Imi cer scuze daca am omis ceva din cele spuse, sau daca am spus ceva in plus, dar am incercat sa pastrez nealterat mesajul acelui moment)

vineri, 5 noiembrie 2010

Odihneasca-se in pace ! Iti multumim Adrian P.

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943,- d. AZI 5 noiembrie 2010, Spitalul Floreasca, București) poet, publicist și om politic român.
Păunescu va fi fost cunoscut mai ales ca poet și ca organizator al Cenaclului Flacăra.
De departe unul din cei mai prolifici poeți români contemporani publicand peste 1.000.000 exemplare, record pentru orice poet român în viață...
Imi pare rau... chiar imi pare rau...

:(

O poveste impersonala, un om remarcat printr-un activism excesiv, a reusit sa fraternizeze atunci cu cei tineri dar si cu cei mai putin tineri, sa-i mobilizeze intr-un impuls unic pe cei stigmatizati de un regim obscur... A facut din acel impuls o miscare unica in perioada comunista CENACLUL FLACARA.

Imi par dintr-o alta lume amintirile in care am fost si eu la un astfel de cenaclu, se intampla pe un stadion, iar eu... eram atat de mic incat stiu ca bunicul meu m-a tinut tot timpul pe umeri (in ciush cum spuneam eu), era tot orasul venit acolo (oras mic de provincie) .

Nu-mi fusese dat sa vad vreodata atata lume, dar in mod ciudat nu era ca acum: haos si imbulzeala, imi aduc aminte ca totul era ordonat, de parca fiecare stia unde-i era locul, cred ca si oamenii erau mai buni atunci, inca mai stiau sa zambesca...

A fost frumos desi nu prea stiam eu exact cine sunt cei care canta sau recita pe acea scena acum ei sunt nume care eu contat cumva, candva: Victor Socaciu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, Nicolae Furdui Iancu, Maria Ciobanu, Ion Dolanescu, Liviu Vasilica, Floarea Calota, Sofia Vicoveanca, Veta Biris si lista poate continua dar nu-mi mai aduc aminte...

Daca in Roma antica spuneau ca pentru a potoli gloatele e nevoie de "Paine si circ" e destul de evident ca si noi am avut parte de circul nostru regizat cu multa pasiune.

Stiu ca era in plin comunism, sunt sigur ca pentru a fi putut organiza astfel de manifestari si el trebuie sa fi fost cumva parte din acel angrenaj, altfel ar fi ajuns detinut politic, dar gandindu-ma la scopul si la pata de culoare pe care o aduceau astfel de evenimente in peisajul acela gri eu zic ca a meritat... A lasat ceva in urma, o impletire stinghera de poezie, cantec si vise;

Dupa acea zi stiu ca mult timp mormaiam cum facea el inainte versurilor din cantece; simteam ca o facea cu o patima rara, se zbarlea uneori parul pe mine, simtindu-ma napadit de fiori patriotici; nu stiu despre altii dar pot sa jur ca el intra in rezonanta cu poezia, nu o singura data l-am vazut lacrimand; cunosc prea bine ca si aceasta e o arta, stiu ca-si stia bine rolul si ca alchimia acelor reprezentatii menite sa atinga sufletul, era extrem de complexa, dar o facea al naibii de bine!

Stiu ca acel Cenaclu a murit odata cu comunismul, dar mai stiu si ca nu a renuntat si l-a continuat prin cel cunoscut sub numele: Totusi Iubirea, dupa umila mea parere, semn clar ca acest om iubea ceea ce face, restul intrigilor fiind doar de context.

Desi am prins doar un crampei din expresia povestii lui am priceput din ea suficient incat sa-mi permit sa spun in numele tuturor celor ce inteleg si pot aprecia astfel de valori:

ITI MULTUMIM ADRIAN PAUNESCU !!!

Si daca din om ramane tarana a cate mintea lui a cuprins,
Tu printre toti subtil ti-ai cernut nemurirea
Acum cand Cenaclul Flacarii tale... s-a stins,
Ramane o urma,... TOTUSI IUBIREA!


marți, 26 octombrie 2010

RECLAMATIE

Mai zilele trecute s-a intamplat sa fiu martorul unei intamplari mai delicate, in urma careia am decis sa fac o reclamatie...
In randurile urmatoare va voi prezenta acea reclamatie tocmai pentru ca am fost contactat de un reprezentat al comisiei de disciplina a RATB, pentru a fi intrebat daca-mi sustin cele descrise in reclamatie in cadrul unei sedinte care cel mai probabil va avea drept consecinta desfacerea contractului de munca a persoanei implicate in incident din cauza gravitatii celor intamplate...
Sincer sunt intr-o mare dilema, intr-adevar consider ca astfel de fapte ar trebui sanctionate, dar nu ma asteptam sa doreasca sa-l dea afara, presupuneam ca o mustrare sau o penalizare procentuala din salariu ar fi fost suficienta. Nu ezit pentru ca n-ar merita el, ca la cum se comporta probabil ca merita, dar ma gandesc ca poate are o familie, sau poate avea probleme iar acela a fost momentul in care a cedat...
Voi ce spuneti, ma ajutati sa iau o decizie cat mai corecta?
Va rog sa votati si sa justificati votul.
Multumesc!

Sesizare,

Subsemnatul Daniel V, doresc sa aduc in atentia dumneavoastra comportamentul total injositor, lipsit de spirit civic si moral al unui a dintre soferii dumneavoastra.

In dimineata zilei de 13-10-2010 circuland pe traseul liniei 104, in jurul orei 8.50; la plecarea din statia Lucian Blaga un sofer de autoturism aflat pe banda 2 a estimat gresit ca mijlocul de transport in comun nu va pleca imediat din statie si s-a incadrat pe banda 1 in fata autobuzului cu pricina (in care mentionez ca ma aflam), situatie care a determinat soferul sa franeze, claxonandu-l iritat pe cel care a indraznit sa-i tulbure graba.

Daca situatia s-ar fi rezumat doar la acestea ar fi fost decent, numai ca soferul dumneavoastra a considerat adecvat sa intre brusc pe banda 2, jenandu-i si pe ceilalti participanti la trafic, paralel cu autoturismul mentionat si sa-l inghesuie in bordura (mentionez ca in acest timp pasagerii vociferau ca e nebun si ca asa ceva e inadmisibil). In cele din urma autoturismul a oprit, blocat fiind, iar soferul dumneavoastra s-a dat jos la el oprind autobuzul in mijlocul strazii, si adresandu-i celui care dupa opinia lui gresise, injurii. Greseala aceluia a fost sa-i spuna:"ce-o sa-mi faci acum o sa ma bati? hai bate-ma daca asta te duce capul si ma duc la politie" se pare ca el a luat-o de buna si au inceput imbranceli, pumni, picioare.

Soferul de autovehicul a incercat sa plece ca sa scape de furia descreieratului, dar acesta a vazut ca nu are loc in fata mai mult de 20 m din cauza coloanei si cu mana infipta in gatul lui prin geamul deschis a continuat, alergand pe langa masina, bataia (in tot acest timp noi, pasagerii strigam sa inceteze si sa-si vada de treaba pt care a fost angajat; usile erau inchise).

Dupa ce a considerat ca a aplicat corectia meritata, soferul dumneavoastra a revenit la masina ca si cum nimic nu s-a intamplat si a plecat mai departe... eram indignat de lejeritatea si normalitatea unei astfel de intamplari injositoare pentru orice fiinta evoluata, sincer nu stiam daca sa-i spun ceva cum comentau toti ceilalti, sau pur si simplu sa fac aceasta sesizare...

Realizam ca aceasta nu ar avea sens daca nu am numarul de inmatriculare, asa ca in perspectiva unei intentii civilizate cand am coborat am ales sa fac o poza autobuzului din fata astfel incat sa se vada numarul. Dar se pare ca l-am enervat pe soferul dumneavoastra care m-a claxonat, a deschis usa mi-a aratat degetul asociindu-i alte cateva injurii, moment in care mi-am promis ca il voi reclama.

Nu am de gand sa iau apararea in nici un fel soferului de autovehicul, dar ceea ce s-a intamplat este inadmisibil intr-o societate civilizata, de aceea supun atentiei dumneavoastra acesta sesizare rugandu-va insistent sa luati masurile disciplinare necesare pentru evitarea unor astfel de intamplari pe viitor.

Mentionez ca doresc sa fiu informat in legatura cu desfasurarea anchetei si finalitatea acesteia si ca nu eram singur in masina asa ca am si martori inclusiv pentru intamplarea de la final.

Numarul de inmatriculare al masinii RATB este B-98-YCI iar numarul de serie: 4985, varsta soferului este de aproximativ 30 de ani.

Cu respect:

Daniel V.

RASPUNS:

RATB RA

Serviciul Relatii Publice

Nr.inreg:105315/17.11.2010

Stimate domnule

Multumim pentru mesajul dvs., util in activitatea noastra pentru dezvoltarea si aplicarea unor noi strategii.

Desi la nivelul regiei avem implementat un proces intern de reimprospatare a cunostintelor legislative privind circulatia rutiera precum si sinteze din regulamentul intern si periodic sunt organizate intalniri la care participa toti conducatorii auto, in urma acestui mesaj am constatat ca inca mai inregistram salariati care nu doresc sa se alinieze normelor impuse.

De aceea in cadrul comisiei de disciplina, conform Regulamentului Intern si Codului Muncii, pentru atitudine ireverentioasa fata de un participant la trafic, s-a hotarat sanctionarea conducatorului reclamat de dvs.

Va multumim pentru mesajul transmis.

Cu stima,

B. R.

Sef Serviciu Relatii Publice


Oare nu ar trebui sa mi se dea si o hartie oficiala stampilata de Comisia de Disciplina a RATB ???


marți, 19 octombrie 2010

ETE FLEOSHK !

Aseara parasind biroul imi ordonam pasii cat mai eficient printre baltoace, din nefericire eram coplesit de senzatia ca uitasem acasa stergatoarele de la ochelari, sau poate n-am avut niciodata asa ceva, pacat... mi-ar fi fost utile. Ploua!
Dupa ce toata vara si inceputul acesta impertinent de toamna am criticat pustoaicele si domnisoarele cu cizme de cauciuc, nu doar din considerente estetice ci si legat de o anumita idee de confort; in drumul meu catre o oarecare statie a trebuit sa ma aventurez sa ajung pe trotuarul de vis-a-vis, apele-si impleteau nemarginirea tocmai in calea fericirii mele, m-am gandit instinctiv la Moise, dar... ufff! n-aveam nici toiagul la mine si nici o relatie prea buna cu Doamne-Doamne incat sa-mi dea ceva puteri cat sa-mi fac loc de trecere. . .
Revenind la domnisoarele cu cizme de cauciuc, o EA cu gratia unei feline se apropia de pe celalat trotuar, nu parea impresionata de oceanul dintre noi...("Tu pe un tarm, eu pe altul; La mijloc ne leaga, doar cerul albastru" si totusi ploua) subsemnatul inca dadea tarcoale sperand ca nu-i pe cat de adanc pare, mi-am luat inima in dinti propunandu-mi ca din doua topaieli pe varfuri sa-mi finalizez saltul cu bine...

CATEVA SECUNDE DILATATE:

EA deja se afundase in abisul acelui ocean...
EU imi flexasem picioarele gata de lansare...
EA imuna naviga cu motoarele turate la maxim...
EU deja zburam...
EA privea cu-n zambet arogant valurile ce se prelingeau in urma-i parca savurandu-le...
EU pregateam prima aterizare...
EA constientizeaza intentia zborului meu (deasupra unui cuib de cu(r)ci)...
EU realizez primul contact cu suprafata apei...
EA ezita o clipa...
EU inca mai realizez contactul cu apa
EA demareaza arcuirea amuzata a unei sprancene
EU ... contactul insista sa se prelungeasca
EA deja contempleaza momentul asteptand deznodamantul
EU ... FLEOSHK!!! LA NAIBA, MA SCUFUND!!!
EA nu-si poate retine zambetul
EU deja sper ca groapa nu e mare
EA ma ocoleste elegant parca explicandu-mi dintr-o privire care-i rostul unor astfel de incaltari
EU... "savurez" momentul de inalta conduita spirituala, in care ciorapii mei in contact cu apa au reactii revelatorii; ridic neputincios din umeri...
EA s-a dus...
EU... mi-am finalizat scufundarile fericit ca stangul n-a avut aceeasi soarta


...

MORALA:
Ma simt obligat sa recunosc: desi estetica deseori condamna anumite forme ale expresivitatii look-ului, uneori chiar si Domnisoarele in cizme de cauciuc sunt inspirate!

P.S.: Mai are sens sa mentionez ca de cate ori vedeam o astfel de Pitzipoanca imi amintea de copilarie, cand la tara toamna, sau primavara, erau necesare astfel de incaltari , ce pot sa spun... nu credeam ca voi apuca clipa in care sa spun ca Bunica (fie-i tarana usoara) daca ar fi venit in echipamentul de facut curat la porci ar fi fost CHIC (macar la incaltari) in ditamai Capitala Europeana ;)

Tu cititorule ce intamplari revelatorii ai avut lately ?

joi, 14 octombrie 2010

Cum esti tu cand te certi cu cineva drag???

De data aceasta vom inversa rolurile, de aceea voi explica regulile acestui joc.
Se da urmatorul set de intrebari la care vei raspunde cat mai sincer:

- spune-mi ce anume te irita suficient de mult incat sa demarezi o cearta?
- spune-mi cum reactionezi cand ceva te supara?
- spune-mi cat de mult iti animi din incapatanare reactia?
- spune-mi cat lasi de la tine?
- spune-mi cat te tine supararea?
- spune-mi cum te linistesti?

Vreau sa vorbim mai mult, sa ne cunoastem putin, sa avem curajul de a ne recunoaste defectele si sa ne putem bucura de calitati...
Mi-ar placea ca de data aceasta sa avem o postare dedicata exclusiv comentariilor, de aceea in urmatoarea saptamana vom vorbi impreuna doar in comentarii despre intrebarile de mai sus la care mentionez iar ca sper sa-mi raspundeti sincer, apoi promit ca voi raspunde si eu acelorasi intrebari chiar aici.
Am observat cu surpindere si placere ca persoanele care mi-au vizitat blog-ul sunt cu mult mai multe decat ma asteptam cand pornisem pe aceasta potecuta, de aceea rog pe toti cei/cele care trec pe aici sa lase raspunsurile lor, nu trebuie sa fie complexe, e suficient sa fie sincere...

P.S.: Sa nu le lasati nesemnate pt ca n-am sa pot raspunde (in cazurile exceptionale de avansata discretie puteti folosi un pseudonim)

Multumesc anticipat!

P.P.S.: titlul are un link asociat , enjoy it !

18.10.2010
Ce trist... am primit vizite de la voi cu sutele dar... atat de putini au indraznit sa-mi vorbeasca, e atat de greu oare sa raspunzi unor intrebari atat de simple???
Multumesc celor ce mi-au raspuns aici, le multumesc chiar si celor ce mi-au raspuns in gand dar sper ca ei stiu ca eu nu le pot citi gandurile... inca...
Poate are legatura cu faptul ca uneori ne este atat de usor sa fim observatori indiferenti incat, desi ne declaram cautatori impatimiti ai fericirii, ne impiedicam de ea... injuram printre dinti, ne ridicam scuturandu-ne si... mergem mai departe.
Oare chiar nu mai sunt oameni care sa doreasca sa lase ceva in urma?
Chiar totul a ajuns sa se limiteze la limitele egoiste ale lui AICI si ACUM???

...trist... :(

luni, 4 octombrie 2010

Povestea altcuiva...

Din nefericire timpul n-a mai fost generos cu mine in ultima perioada, m-am cufundat in activitati care sa-mi poata intretine speranta starii de bine suficient de mult incat sa nu pot constientiza iluzia efemera in care ma scufund, imi repet aproape obsesiv ca daca eu cred in ce-i bun si frumos, lucrurile vor evolua astfel, dar... pe cine naiba amagesc... dupa cum spunea si Murphy: "Daca ceva poate sa mearga prost, va merge."
Nu am starea necesara pentru a povesti acum si aici cum am reusit sa risipesc inca 3-4 luni din viata mea fara sens... de fapt exprimarea corecta este: pentru un sens atat de obscur incat probabilitatea zambetelor si momentelor placute culese pe seama acestuia imi este cunoscuta numai mie...
Se pare ca iar "filosofia" mea a dat gres, am ramas totusi impacat cu gandul ca... desi n-a iesit pe cat de frumos imi doream... macar am incercat la modul activ depasind ipostaza de intentie.
Si daca mai era cazul... inca sustin ca:
THE ROAD TO HELL IS PAVED WITH GOOD INTENTIONS!

Mai departe voi imparti povestea altcuiva, un mail primit acum ceva timp; a mea... altcandva...

"Apa fierbe si la 37 de grade, apa inseamna si lacrimi inghetate de caderea lor! Nu ne ucidem unii pe altii, doar ne ranim cu existentele noastre. Credem in ce au crezut stramosii, muncim cum au muncit si ceilalti inaintea noastra, dar iubim cum stim doar noi. Pretindem ca atingem forme superioare de intelegere, de comportament, de conduita interna si externa, insa singura restructurare a avut loc in perceptia noastra. Inima noastra nu s-a blindat deloc, pe ea n-am putut sa o tuningam, nici s-o tatuam, nici s-o expediem pe Marte, nimic din toate demersurile stiintifice nu au facut din inima mai mult decat inseamna ea. Poate ne-am mutilat, sau am oprit conexiunea ei cu ratiunea noastra, facand un vid intre cele doua mari puteri ce guverneaza fiinta umana. Poate... e totul o presupunere. Suntem capabili de tot, atata vreme cat eu inseamna viata, iar viata inseamna pamant, iar pamantul inseamna planeta albastra, iar planeta albastra inseamna punct, iar punctul inseamna intersectia a doua linii: Universul cu misterul. Purtam in noi ambele linii, suntem microuniversuri si micromistere. Cu toate astea nu mai stim de ce traim, de unde am venit si incotro ne indreptam. Nu mai stim ce inseamna a trai, a supravietui, sau a renaste. Stim asa putin si totusi suntem mandri de cat am dobandit. Stim ca vrem si noi tot aceleasi ingrediente pe care le au toti muritorii, desi in putinele noastre clipe de luciditate ne dam seama ca ele reprezinta doar niste clisee rancede. Stim, insa mintim ca vrem tot acelasi meniu, tot case, tot masini, tot casnicii reusite, tot copii frumosi si sanatosi, tot vacante cat se poate de luxoase, tot shopping in marile mall-uri, tot filme americane, tot yahoo messanger si google, tot fast-food-uri, tot inmormantari de la pompele funebre. Vrem tot ceea ce majoritatea oamenilor consuma. Vrem si dorintele noastre devin comercial. Tot ce ne inconjoara sunt dorintele noastre. Avem exact atata cat am dorit sa avem, cu singura precizare ca unii nu mai au parte de ele, altii fac abuz de ele atat de mult isi permit. Vad in oameni un mars al unui Mephisto denaturat. Vad in femei o trecere de la o Maria smerita la o Eva drogata. Degeaba lacrimi daca pacatele stau scrise pe intreg spatiul dimprejurul nostru. Ne dorim sa fim aspatiali si atemporali ca sa fugim de conditia noastra, sa tot fugim. Plang soarta oamenilor. Plang credinta lor oarba, plang zbaterile lor zilnice, plang idealurile lor, plang pierderile si castigurile laolalta. Plang copilul pe care nu l-am purtat in pantec si plang lumea dupa moartea mea. Omenirea e lacrima pierduta a unui Univers neinteles. Plang impreuna cu el o soarta meschina. In plangere gasesc cainta, gasesc reintoarcerea in bratele serafimilor si de acolo in cele ale filosofilor. Singura care vorbeste despre constiinta Universului nostru, e filosofia. Azi mi-a spus cineva sa las filosofiile. La ce bun sa-i spun ca totul in mine si prin mine e o pura filosofie? Pacat ca ne-am pierdut aripile, pacat ca ne-am multumit sa fim doar oameni nu si forme superioare de existenta. Pacat ca tot ce facem se reduce la material. Cui sa spui ca mai exista atatea de inventat dincolo de ceea ce e vizibil, atatea capodopere ale sufletului, ale spiritului, atatea limite de strapuns, atata eternitate de manipulat? Putini inteleg, putini accepta. E o tragedie colosala, redusa la un handicap conceptual. Vreau sa fiu om... si dorinta mea e absorbita de gaura neagra a unor perechi de ochi ce lectureaza cugetarile mele. Devin om cand cuget, cand doresc, cand simt, cand visez. Ma simt ranita de existenta altora, ma simt inghesuita intr-o lume limitata de valori si concepte. Apa fierbe la 37 grade? Nici vorba, fierbe la 100! E refuzul clar al vocii tale, si eu nu-ti inteleg revolta, de ce stiinta care e venita dupa om, are ultimul cuvant de spus? Puiule, oamenii fierb si la 37 de grade si-n plus suntem 80% apa. Nu vrei sa auzi povesti, iritarea ta cere o sentinta cu verdict de criminal al fundamentelor stiintifice, si al bunului simt... si iata-ma facuta din om, neom! Neoamenii stiu sa dea nastere lacrimilor inghetate, caderea lor e doar motivul, motivul de a deveni un aisberg pe care Titanicul il ocoleste cu toti caii verzi sau albastri adunati dupa convorbiri neplacute..."

Ada


luni, 13 septembrie 2010

Adio ... BURLACIE ! (inceputul sfarsitului???)

Se pare ca spiritele s-au incins un pic mai mult decat ma asteptam, notabile telefoanele de felicitare ;)
E drept ca am sadit ceva confuzie dar... am de gand sa o dreg, poate chiar azi... Oricum, asa ca fapt divers, cei care n-au fost invitati nu au motive sa se supere, nu m-am ocupat eu de asta asa ca am circumstante atenuante, ca sa nu mai spun ca... felicitarile intr-o astfel de situatie nu le adresezi cuiva doar daca te-a invitat ;)




16.09.2010 - MOMENTUL LIMPEZIRII

Incantatoarea Doamna de langa mine din aceasta poza este sotia varului meu, la a carui nunta minunata am participat week-end-ul trecut(le urez pe si pe aceasta cale CASA DE PIATRA, si sa le traiasca baietelul Luca-Andrei care este un scuuump, sa creasca mare, luminat si sanatos!!!)
Le multumesc celor care m-au suspectat de a-mi fi fost rapite mintile de charm-ul ei dar... ma simt obligat sa recunosc ca inca nu s-a gasit cea care sa ma faca sa gandesc la o astfel de ipostaza si sa zambesc linistit privind inainte-n viata... dar stiu ca inca asteapta sa fie gasita, sper doar ca eu mai sunt capabil sa o observ ... iar de nu, poate o sa ma traga de maneca sa ma faca atent ;)

P.S.: voi publica acum si comentariile puse de-o parte :)

"Viata este acel ceva care se intampla cand esti prea ocupat sa iti faci planuri "

17.09.2010

Ok... nu ma pot abtine sa nu spun cateva cuvinte si despre ideea din titlu asa ca ... :
Dupa cum am precizat mai sus nu pot aborda subiectul din ipostaza unui personaj care a experimentat "all the way" ideea coexistarii fara finalitate cu cineva care sa-mi fie atat de drag incat sa simt ca nu pot concepe sfasitul unui astfel de "vis", in schimb o voi face afirmand fara a sta pe ganduri ca nu as ezita sa dansez cu placere un astfel de vals "
Dance Me to the End of Love" (link)
E ciudat cum in anumite momente de inalta claritate ajungi sa-ti cantaresti rostul existentei si realizezi ca exceptand munca ta (care daca e sa fim seriosi vom realiza ca este cat se poate de efemera, si in majoritatea cazurilor s-ar gasi "n" persoane care sa-ti ia oricand locul) singura-ti urma lasata pe aceste meleaguri ale realitatii noastre va fi doar rezultatul unei iubiri "ca-n filme", si... poate ca nu intamplator am spus "ca-n filme" pt ca after all viata e scena pe care de voie sau de nevoie, bine sau execrabil, incercam sa dam o rezolutie unica rolului ce se doreste a fi doar al nostru...
Iar cand o parasim ce ramane?

Vorba cantecului foarte la moda zilele astea "the sound of missing you" sau poate intr-o traducere hazardata zgomotul singuratatii...
Eh! acum fiecare alege ce doreste, si cum gusturile nu se discuta... ma-ntorc la valsul meu, DANSEZI ? :)

marți, 31 august 2010

ULTIMA ZI DE VARA...









O VARA CONFUZA...

M-a prins oarecum in off-side, se incrunta la mine cu o privire suspicioasa de parca n-as fi fost demn sa-i respir aromele si sa ma bucur de caldura "ei"... poate avea dreptate sa ma eticheteze astfel desi... nici macar nu ma cunostea suficient incat sa-mi dedice asa un dispret...
N-am stiut prea bine cum sa reactionez asa ca... i-am zambit oarecum impacat cu ideea ca totul se va incadra in limitele obscure ale unei relatii de context... fara scuza sau... pretext...
Desi un pic cam trista povestea acestei superficialitati, cred ca uneori este mai bine sa-i(ti) stii limitele inainte de a te implica intr-un joc ale carui singure "trofee" vor fi doar amintirile si ale lor minunate variatiuni (de cele mai multe ori) amare...
Am incercat sa gust sub privirea "ei" atenta, iluzia unor interferente fara happy-end.
M-a dus la mare ratacindu-ma singur printre valuri energice, si-a presarat razele-i fierbinti alaturi de mine pe drumuri serpuite de munte, a incercat sa-mi racoreasca focul din suflet cu furtuni salbatice, in stropii carora parca incastrase pedepse pentru fiecare cuvant cald nespus, sau fapta frumoasa neterminata, ma certa si totusi ma lasa sa-i gust fiecare ispita ce-mi parea interzisa, poate doar ca sa-mi arate ce pierd, sa faca din efemeritatea "ei" un drog fara de care sa nu pot intelege sensul zambetelor...
Cand zambea si ea (desi foarte rar), am incercat sa-i rapesc expresia fericirii si s-o ascund printre imaginile imprastiate aleator pe un HDD, intr-un folder sec pt altii azi, si pentru mine in ieriul de poimaine, numit Vara 2010

"Acei oameni (candva) minunati si... zambetele lor (sezoniere) trecatoare... "


Poezie neterminata, o voi finaliza in aceasta seara ;) sau... poate e deja gata, maine, sa vedem ce iese...

M-a parasit VARA

Din prea multele-i confuzii,
M-am ales doar cu iluzii
Iar din soarele fierbinte,
Ii presar bronzu-n cuvinte;


Urme de pasi sculptate-n nisipul de plaja;
Saruturi furate, ispita si...vraja
Nopti albe ratacite prin vreme,
Asta e urma ce timpul ti-o cerne;


Raza verii incet paleste,
Dar o soapta ma trezeste,
"Deranjez?" ma-ntreaba Doamna
Si-mi zambeste:"Eu sunt... Toamna!"

video

luni, 23 august 2010

Sunt mandru sau mi-e rusine ca-s ROMAN ?!?


Povestea dezmostenirii de "crunta demnitate" de a fi ROMAN & cum am ajuns un popor de cersetori condus de (ne)oameni care merita sa le fie incoronate partile dorsale de vestita teapa a lui VLAD...

ar mai lupta cineva pentru o astfel de tara intr-un presupus razboi???

CLIP

PARTEA I

Inca de mici am invatat cu totii ce tara demna si mandra am mostenit de la strabunii nostri, cum Burebista aduna bietele triburi si pentru prima data sadea ideea unei unitati... apoi cum faimosul Decebal il infrunta neinfricat pe inteleptul strateg Traian, preferand sa-si puna singur capat zilelor decat sa se lase prins viu, si cum din contopirea celor doua legende a inceput sa prinda contur inca o natie...
Dupa vremuri tulburi ni se spunea de Basarab Intemeietorul, apoi amestecati in mintea mea si totusi ca un semicerc de colosi stand de straja si totodata marturie a vitejiei si demnitatii, urmeaza nume care nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare (si totusi nu ma voi abtine)
Mircea cel Batran, "un batran atat de simplu dupa vorba dupa port..."
Stefan cel Mare, cea mai reprezentativa figura a Moldovei cu o domnie de aproape jumatate de secol, descris de popor astfel: "Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare."
Vlad Tepes, recunoscut pentru ambitia si salbaticia de a impune cinstea si ordinea prin metodele faimoase evidentiate chiar din supranume ;)
MIHAI VITEAZUL, vestit Ban al Craiovei menit sa devina Primul Domn al Tarii Romanesti, Transilvaniei si Moldovei "Asta-i pofta ce-am poftit" - replica din filmul cu numele domnitorului, pe care Amza Pellea o spune in rolul vietii sale intr-un mod in care si acum reamintindu-mi se zbarleste pielea pe mine, as putea sa jur ca acest actor s-a nascut sa ne arate cum era Primul Domnitor ce si-a strans toti cei trei "copii" laolalta "PLANUL DACIC".
Alexandru Ioan Cuza si a lui "ultima" Unire...
Spuneam un semicerc de colosi, stiu ca am omis nume mari dar doar acestea le-am cules acum...

Cu ceva timp in urma, cand imi plimbam pasii prin minunatul parc Herastrau si am dat peste un rond de statui, cu capatanile unor persoane de care n-am auzit in viata mea, dar am aflat ca erau intemeietorii Uniunii Europene, mana care ne hraneste, dorinta noastra apriga implinita, ... va mai amintiti cat de disperati eram sa intram in Europa??? aveam si ceas in centru care numara inpoi clipele pana la orgasmica integrare... e totusi ceva ciudat... se spunea ca ne va fi mai bine, cred ca am facut noi ceva gresit pt ca... si idiot daca esti, tot observi de la o posta ca suntem in mare cacat, tu nu simti asta cand tragi aer in piept, pute...?
Dar stati! ca n-am terminat cu statuile, ca am un pitic pe circumvolutiuni, ce dracu cauta alea acolo? ce descreierati au platit pentru acele capatani imprastiate circular? mai are sens sa va spun ca NOI? neah... romanii este inteligenti bre, se prinde singuri de cata intelepciune zace "in aste doua maini" in care inca " mai curge un sange de roman", iertat sa fiu dar daca sangele e de vina, incep sa cred ca romanii nu erau pe cat de inteligenti pareau ei si imperiul lor, sau poate Bacchus e vinovat, ar fi trebuit sa-i punem sa sufle in fiola, mama lor de betivani!!! (nu intamplator intelepciunea "zace in maini", refuz sa cred ca asa ceva a fost gandit cu capul cuiva)
Si ce mandri ne plimbam printre ele, ne facem poze cu persoanaje abstracte, avem ce pune pe hi5, pe facebook, la avatar, in albumul personal samd., statui de oameni intelepti nu gluma, realizate la initiativa conducerii acestei minunate tari, conducere ale carei buze duhnesc de aroma rahatului din cur(tea martiala)ul Europei, pai la cati euroi si-or fi luat, inclusiv la "operatiunea statuile" cui sa-i mai pese ca le pute gura, oricum sunt in aceeasi cocina si mananca din aceeasi troaca.
Totusi piticul de mai devreme nu-mi da pace... si ma tot freaca cu o intrebare... cam cum ar fi fost daca acolo in loc de necunoscuti fara insemnatate pt noi, ar fi fost DOMNITORII NOSTRI, daca acolo era un semicerc, sau cerc daca au vrut ei musai, cu toti cei ce au facut din natiunea asta ceva cu care sa fim mandri, sa fie ei acolo pentru prima data TOTI, sa simti ca ti se face pielea de gaina , ca esti demn si creste inima in tine de fiecare data cand treci pe langa ei, iar in mijloc o harta, o harta cu toata romania, inclusiv cu bucatile ratacite prin straini si dupa care degeaba tanjim.


Ei nu sunt trecutul nostru, nici uitarea sau personaje din carti expirate, ei sunt copilaria, adolescenta, si maturiatatea acestui popor... uneori s-au impiedicat, dar n-au facut-o decat pt a invata cum sa se ridice iar si iar si iar... mai puternici, SA NE RIDICE...
IAR NOI... CE SUNTEM ACUM??? NOI SUNTEM BATRANETEA ACESTUI POPOR, AM DUS NATIA ASTA LA PENSIE IN DOAR 20 DE ANI(LOR LE-AU TREBUIT 2000 DE ANI SA O CLADEASCA) , PENSIE CARE PANA SI PE ACEEA O REDUCEM LASANDU-NE TARA SA MOARA DE FOAME...
Orice s-ar zice, si oricat am da vina pe conducere, nu ei sunt de vina, NU DOAR EI, ci si noi ca i-am suportat... INSA PANA CAND ??? POATE CA UNII DINTRE NOI AR TREBUI SA-SI AMINTEASCA IMNUL TARII: DESTEAPTA-TE ROMANE (ca tare mult mai dormi) sau poate aceste "desteapta-te" nu se refera la trezire ci la prostia romanului...

Acolo intre acele statui l-as fi pus pe Basescu si pe toti cei ce cu "smerenie" au violat in cele mai perverse moduri cu putinta inocenta acestei tari, sa-si depuna juramantul, sa simta ca a conduce o tara nu este un privilegiu, ci o responsabilitate ETERNA, sa simta povara milioanelor ce au adormit pe veci hranind pamantul acestei tari, dar si a celor ce vor veni, sa simta cum el este punctul de confluenta al trecutului cu viitorul, Presedintele trebuie sa aiba grija de tara, nu sa o chinuie, daca nu poate face asta, din demnitate trebuie sa renunte inainte de a o betegi de tot...
El nu este nici IERI si nici MAINE, este AZI... IERIUL DE MAINE !!!
acum te intreb...

ESTI MANDRU SAU TI-E RUSINE CA ESTI ROMAN ?!?

P.S.: Daca simti ca te-ai trezit, nu tine doar pentru tine acest gand, imparte-l cu mine ( cu noi) comenteaza aici, spune-mi ce simti? ce crezi? ceea ce te rog sa faci si cu povestea de mai sus, daca simti ca merita citita nu ezita sa i-o arati si altcuiva, poate tu o sa fii cel care-l trezeste. Iti multumesc si eu in numele primitorului :)

... unde-i unul nu-i putere... (link)







marți, 17 august 2010

FELICITA (eternitatea primului meu sarut !)

In primul rand o sa-mi cer scuze pentru calitatea sunetului din clipul asociat titlului, dar am dorit in mod special un videoclip al melodiei in care ei cantau amandoi, o sa intelegeti mai tarziu un pic de ce ;)

FERICIREA
Sunt sigur ca toti i-au simtit delicatetea aripilor, fiorii asociati momentului in care nu-ti pasa de nimic altceva decat de acea senzatie unica si de cel(cea) care sta la originea unei astfel de trairi, fie ca este o realizare mult asteptata, o intamplare fericita, sau poate chiar incununarea tuturor lucrurilor in care ai crezut si au ajuns in acel punct de convergenta pentru a-ti smulge un zambet unic, poate chiar si o lacrima...
Atat de firava si totusi de-o grandoare incomensurabila, o clipa suspendata in afara timpului, un univers numai al tau, cea mai fericita intalnire cu destinul...
Ma simt tentat sa intreb ce-i fericirea pentru tine? cum a evoluat zborul ei pentru sufletul tau, iti mai culeg fericirea lucrurile marunte de odinioara?
Eu simt ca... fericirea e altfel ACUM, este mai superficiala, mai efemera, imbraca forme dintre cele mai volubile si ... ma simt vinovat ca intensitatea ei nu ma mai satisface la fel ca inainte. Dar pentru a nu-mi trada stima de sine voi renunta la aceasta culpabilitate pe care insa mi-o voi asuma. Poate ca pretentiile mi-au crescut, sau poate ca am ajuns la varsta la care n-au mai ramas experiente virgine pentru mine si implicit acel "thrill" unic a disparut.
Ideologic vorbind viata este ca o bucata de drum pe care trebuie sa o strabatem cat mai corect, realizandu-ne dorintele cele mai profunde fara a intra in conflict cu ale altora si fara a ne lasa distrasi, tocmai pentru a putea atinge fericirea noastra, nu un substitut impus de altcineva care stie mai bine ce avem noi nevoie.

UFFF! CE DE TEORIE, LA NAIBA ! HAI MAI BINE SA POVESTIM :

Am sa omit de aceasta data experientele copilariei care-mi dadeau acea senzatie si... am sa ma opresc in mod special asupra unui moment unic:
Era noaptea de revelion(1995-1996 cred)... imprenuna cu prietenii mei din copilarie,( sa le spunem S si M) ne-am dus la veriosoarele lor pentru a petrece impreuna "marea noapte" la un bairam asa cum se facea odata, cu casete audio pe care daca dublul casetofon nu functiona bine, le derulai cu pixul si sperai ca te apropii cat mai bine dupa ochi de melodia preferata, cu vinul de tara impanat de o sampanie Zarea sau daca erai mai interesant te afisai cu un Angelli/Cuvee-Imperial ; detalii neimportante pt esenta povestii, de precizat ar fi insa ca asta se intampla intr-un orasel dragut de provincie nu prea departe de stimabila capitala, iar eu eram..."tipu' de la Bucuresti" ceea ce intr-un tarziu am aflat ca desi era iritant pt baieti, pe fete le cam intriga ;)
Ne tot agitam noi cu pregatirile acolo, mai intinde o instalatie, mai adu cate ceva de rontait (nu erau asa de multe optiuni ca acum), baga filmul in aparat si roaga-te sa iasa cat mai multe poze, aranjeaza-ti freza ca in curand vin fetele si... poate poate iti place si tie una careia nu-i vei fi indiferent ( pe atunci nu eram prea curajos, dimpotriva eram de-a dreptul timid, scoteai cuvintele cu clestele de la mine si... habar nu aveam cam ce trebuie facut sa poti vb cat de cat placut cu o fata incat sa o faci sa-si mai doreasca sa te reintalneasca, in schimb imi amintesc foarte clar ca aveam un tic sa-mi bag mainile in buzunar si sa imping de parca as fi fost un strut si buzunarele erau nisipul meu, cert este ca acest gest m-a facut sa rosesc in liceu, cand dintr-un impuls de a vb cu o fata pe care o invitasem de-o parte pt a lega o conversatie, in timpul simulatei discutii... de-o data buzunarele au cedat... culmea amandoua odata, ea m-a intrebat: ce ai facut? , iar eu... mai rosu ca o patlagica amutisem de rusine)
Deci ma aranjasem cat de cat, sufrageria era apta sa primeasca 10-15 invitati si... momentul mult asteptat, invitatele necunoscute ... 2 dintre ele pareau interesante, una in mod special era mai oachesa si... parca mai impulsiva, macar ea sa fie daca eu venisem cu buzunare blindate pt a rezista presiunilor extreme ;)
Depasind momentul prezentarilor, ajungem la momentul in care eu puneam o melodie slow si... numaram in gand pana la 10 sa-mi fac curaj sa o invit la dans, dar... vaileleu! surpriza cealalta vine la mine si ma trezesc pana sa-mi dau seama ce se intampla dansand cu ea, eram confuz, parca-mi placea mai mult cea finutza si oachesa, avea asa o privire de... vino-ncoace, dar... nu era rau nici asa, mai ales ca am vazut ca se uita cam urat, mi-am zis ca e de bine si mi-a venit neinspirata idee sa fac o gluma "inteligenta" cand am trecut pe langa ea : vezi daca tu nu n-ai venit prima, m-ai pierdut! ( nu stiu ce-a fost in capul meu si de ce am zis asa ceva, insa efectul a fost integral negativ, pt ca apoi urma alta melodie slow si... nu numai ca nu s-a pus problema sa danseze cu mine dar a plecat la bucatarie, nu inainte de a-mi arunca acea privire in care erau bine impregnate cuvinte de repros) imi venea sa ma iau la palme, de ce naiba a tb sa bravez???
A venit ora 0 , am ciocnit un pahar de sampanie, ne-am cam evitat dar pana la urma tot ne-am pupat protocolar pe obraz, tipa cu care dansasem ma tot tinea de vb, era draguta dar... lipsea ceva, imi era mintea in alta parte, la ceea ce nu poti avea, ca asa e intotdeauna, nu?
Eram ca pe ace, imi tot faceam scenarii in minte, il intrbam pe M ce sa fac, cum sa o dreg, cum sa o invit la dans si sa nu ma trezesc ca ma refuza pt ca n-as mai fi fost capabil sa o fac iar dupa un asa "esec enorm" el imi tot zicea sa ma duc iar la ea dar eu nu si nu; pai iti dai seama ce tragedie era daca ma expedia? prea riscant!
imi ramasesera 2 alternative, ori continuam sa ma distrez fara sa o bag in seama, ori faceam si eu pe bosumflatul. Recunosc ca am stat un pic pe bara cam tuflit dar... apoi m-au apucat nervii, pai bine mai, sa-mi strice mie o fitzoasa seara, pfoaaa! ia mai da-o incolo de mironosita,m-am mobilizat si pt urmatoarea ora am dansat non-stop pana m-au trecut toate transpiratiile, si cu tipa cealalta si cu verisoarele prietenilor, am dansat cu tot ce am prins, inclusiv cu matura la un moment dat (Joe Cocker) ;)
Am observat ca la inceput ma ignora si era botoasa, ca dupa un timp a plecat la bucatarie, apoi ca venise si... cauta ceva pe casete, dintre care unele erau ale mele si... desi tare m-as fi dus sa vad ce cauta, nici d'al naibi nu m-am mai dus...
Apoi a pus o melodie, incepea cu o chitara si era slow... eu dansasem si eram rezemat de biblioteca, cred ca Scooter fusese inainte, era mai energica asa ca nadusisem, dupa cateva secunde in care doar am ascultat am vrut sa plec spre baie sa ma spal putin pe fata si apoi sa ma linistesc un pic dar... cand a vazut ca ma indrept catre usa...a venit glont spre mine si m-a intrebat unde ma duc, am vrut sa spun ca la baie dar... ma luase deja in brate, dansa cu mine... eu... ma miscam impreuna cu ea dar inca eram suprins cred ca mi-a luat cam un minut sa ma trezesc si sa ma bucur ca sunt in pielea mea, dupa care am strans-o in brate tare, foarte tare, stiu ca a ridicat putin privirea spre mine si a tras aer in piept oftand, spunand parca: "ce ma fac eu cu tine" melodia s-a terminat(Toni Braxton-Unbreak my heart) noi inca dansam... singuri, iar cand cineva se indrepta spre casetofon parca imi venea sa rog sa mai lase un pic linistea aceea, macar sa terminam dansul...
Am vorbit ceva timp, nu stiu prea bine ce, nu o auzeam, eram doar fericit ca lucrurile se asezasera astfel, stiu ca imi povestea ceva si eu ma uitam la ochii ei, la nas la buze.... imi placea mirosul ei, incercam sa o asimilez parca-mi era teama sa n-o uit, sa nu ma trezesc a doua zi ca nu stiu cum arata...
Nu peste mult timp a trebuit sa plece, era... 6 cred, am intrebat de ce nu mai ramane dar mi-a zis ca are treaba si niste drumuri de facut. Am iesit pe holul blocului sa o conduc, momentul in care se pregatea sa spuna ultimele cuvinte m-a prins atat de aproape de ea incat pana si eu m-am speriat, nu mai sarutasem niciodata, in mintea mea exersasem acest scenariu de mii de ori dar acum... parca timpul ma rupsese de tot, daca ar fi fost un film cu siguranta acel moment ar fi fost prezentat cu paralela intre ticaitul unui ceas si ... bataile inimii mele, care se rareau incet incet pana cand... a fost o clipa in care totul s-a oprit pur si simplu, eram doar eu si ea, ne despartea un milimetru, habar nu aveam ce sa fac, si nici ce gust au buzele unei fete, habar nu aveam cine sunt eu sau cine este ea, habar nu am nici acum cum sa pun acel moment in cuvinte astfel incat sa nu simt ca l-am descris prea timid...
in clipa in care buzele mele i-au atins buzele, stiu ca m-a trecut un fior din crestetul capului pana-n varful degetelor, un fior de foc si de gheata, stiu ca poate e doar in mintea mea, dar ... avea buzele fierbinti si moi, gustul ei... era ceva inedit... sa-i mangai incet limba si sa o strang in brate... desi cred ca n-a durat mai mult de 7-8 secunde pentru mine a fost o eternitate, ETERNITATEA PRIMULUI MEU SARUT !
a plecat ... eu... eram pur si simplu amortit, m-am rezemat de perete pt ca simteam ca nu pot si nu vreau sa plec de acolo, priveam in gol si aveam un zambet tamp pe fata, ERAM FERICIT!
Nu-mi amintesc prea bine drumul spre casa, stiu doar ca atunci cand mi-am pus capul pe perna eram coplesit de acea senzatie, de parfumul ei, de zambetul ei, de gustul ei, era clar MA INDRAGOSTISEM...
Habar nu aveam cati ani are, abia apoi am aflat ca era mai mare cu 4 ani decat mine ...probabil si asta va fi contat enorm in dezvoltarea mea ulterioara, la faptul ca desi pot aparea discrepante, pentru mine niciodata varsta nu a contat mai mult decat senzatia pe care o ai langa cineva care-ti este drag.

Hai sa revenim la clipul de la inceput... l-ati privit? nu-i asa ca se vede fericirea pe chipul lor, nu-i asa ca se simt impliniti, nu-i asa ca aceasta melodie, care poate va place sau nu, are sens cantata de ei amandoi, acel duet implinind de fapt o viziunea a fericirii... NU-I ASA?
Daca veti privi cu atentie primul clip, la refren, putin la primul dar mai ales la ultimul se va observa clar ca ei nu doar canta aceasta melodie ci au si o poveste impreuna, canta o fericire impartita.
Imi aduc aminte cand eram mic ca-i spuneam mamei ca si eu o sa am o nevasta frumoasa ca Romina, imi placea foarte mult, imi placeau trasaturile ei, acum cativa ani am revazut intamplator acest clip si... mi-am amintit de ea si de ce spuneam, acum special am incercat sa-mi dau seama daca-mi mai place si... DA, IMI PLACE! E de-o finete rara si e oachesa, il are pe vino-ncoace ;)

Iar acum CLIPUL 2 (click)
Spuneti-mi va rog ce lipseste ?
Mai are acelasi farmec?
Se mai impleteste la fel?
Ce sens mai are " la nostra canzone d'amore"?

Iar acum pot sa intreb : CE ESTE FERICIREA PENTRU TINE ???



P.S.: Daca mica povestioara ti-a smuls macar un zambet, sau ti-a dat o traire dincolo de rutina, nu tine doar pentru tine acel gand, imparte-l cu mine ( cu noi), ceea ce te rog sa faci si cu povestea, daca simti ca ar fura acelasi zambet si altcuiva nu ezita sa i-o arati. Iti multumesc eu in numele primitorului :)

joi, 5 august 2010

LA MUNTE (...te astept de-o vesnicie, te-ntalnesc o data-n viata) VS. MASEAUA DE MINTE (...un fleac, m-au ciuruit)

Hai sa plecam din Bucuresti !
Oare unde... la mare se anunta cod rosu la radiatii, e
rau! pesti morti asa ca preferand ceva mai relaxant si mai tonifiant am ales... plaiuri mai stancoase, mai presus de nori si stele...
De cateva luni in urma unor radiografii aflasem ca maselele de minte aveau o pozitie ciudata, au crescut in plan orizontal ancorate in capatul mandibulei impingand in ultimele crescute normal.

Muntele intotdeauna a exercitat o atractie aparte asupra mea asa ca ispita unui week-end departe de orasul fierbinte nu m-a lasat indiferent, am ales un traseu nici prea complicat dar nici zgarcit in peisaje si satisfactii efemere: Bucuresti- Pitesti - Curtea de Arges- Vidraru- Transfagarasan - Balea - Cartisoara.

Vorbisem atunci cu un stomatolog din zona si-mi spusese ca nu este o extractie simpla si ca trebuie operata fiecare, respectiv trebuie indepartata gingia iar apoi daca osul permite se va extrage maseaua, ba mai mult mi-a si dat numarul cuiva priceput de la chirurgie OMF cu indemnul plin de incredere sa ma duc la el ca este foarte bun.

Desi mi-ar fi placut sa fim mai multi am plecat doar 4 dar poate data viitoare vom fi mai multi poate chiar noua... si cu sergentul zece :)

"Plecat-am noua din Vaslui,
Si cu sergentul, zece,
Si nu-i era, zau, nimanui
In piept inima rece.
Voiosi ca soimul cel usor
Ce zboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
S-aveam si pene-n frunte.
Toti dorobanti, toti caciulari,
Romani de vita veche,
Purtand opinci, suman, itari
Si cusma pe-o ureche..."
(V. Alecsandri - Penes Curcanul)

Vinerea ce tocmai a trecut, am decis ca trebuie sa fac ceva cu masele mele si ca trebuie sa las de-o parte ezitarile (de inteles pt oricine se duce sa fie chinuit) incurajandu-ma ca asa este mai bine si ca cu cat o lalai mai mult, o sa fie mai dificil apoi... zis si facut, am sunat doctorul respectiv si... el cu draga inima m-a invitat luni sau marti cand doresc; am preferat marti suna mai... departe :) asa ca ramasese stabilit.

Am plecat pe la 7 a.m. din mareata capitala si am savurat cu placere prima noastra autostrada A1 care trebuie sa recunosc ca a fost destul de libera si cu o mica exceptie unde drumul era ingustat si se circula pe o singura banda totul a fost OK.

Luni seara surpriza, exact cand ma pregateam sa-l sun pentru confirmare, (asa imi place mie sa fac, nu de alta dar am dat peste multi neseriosi in viata asta, pt care punctualitatea nu reprezenta ceva demn de respectat) ma suna el si-mi spune ca nu mai poate marti sa o lasam pe miercuri la 16.30 sa fim siguri ca nu apar probleme... am acceptat stiind ca seara-i mai racoare si sigur n-o sa vreau sa defilez prin canicula in starea de dupa.

Spre Curtea de Arges insa drumul s-a aglomerat parca inexplicabil, iar daca nu ai o masina cu garda mai inalta sau un sofer iscusit si atent, risti ceva neplaceri prin locurile in care au lasat nesemnalizate anumite decopertari care-ti apar din senin in fata si sa tot aiba 10 cm adancime pe lungimi destul de generoase. Soferul nostru s-a descurcat bine, desi pt a le evita ne-a dat ceva emotii, dar hai sa fim seriosi: un pic de adrenalina nu strica nimanui ;))

Din respect fata de cele stabilite la 16.20 eram in fata cabinetului din faimosul spital, am batut politicos la usa si fara sa astept invitatie am intrat, o domnisoara asistenta foarte zambitoare m-a intampinat dar cu o veste nu prea buna: "Domnul doctor a plecat acum o ora, sigur stia de dvs.?"
Dupa asigurari ca stia, l-a sunat, ceea ce am facut si eu pe hol, unde iesisem spunand ca prefer sa-l astept, in mod ciudat eram foarte rabdator, cred ca ideea de a veni iar la cioparteala nu ma incanta deloc. Asistenta s-a oferit sa faca operatie impreuna cu un coleg dar am zis ca din moment ce am vb cu acel doctor nu ar fi prea frumos din partea mea sa fac asa ceva, desi... nu stiu cat de frumos din partea lui era sa uite de mine...

Orasul lui Manole era plin de turisti, iar la manastire parca ai fi zis ca se da ceva gratis, exceptand cateva pitzi care in mod clar ca nu se mulau pe context, lumea mi-a parut destul de civilizata, interesant este si felul in care se plateste intrarea(care se face acum prin fata manastirii), nu era o casa exact la poarta ci trebuia sa te simti tu si sa treci prin magazinul de la intrare si sa achiti taxa. Au inceput sa considere ca romanii pot fi civilizati... asta cred ca-i de bine, nu?

Dupa nici mai mult, nici mai putin de 40 de min de asteptare iese asistenta si-mi spune ca vine in 5 min doctorul... (teapa 1) pt ca doctorii au un alt sistem temporal, dar i-am dibuit algoritmul, a venit in 20 min (deci am dedus ca dureaza de 4x mai mult la ei :) ). La venire mi-a cerut radiografiile si m-a bagat in alta sala de operatie unde curgeau apele pe mine pt ca trecand peste evidenta ezitare, batea soarele crunt iar el plecase sa ia un aparat lasandu-ma pe scaunul acela foarte confortabil (trebuie sa recunosc ca pt chinurile la care te supun pe el, acel scaun imi pare tare comod, chiar ma gandeam ca as sta cu placere pe un asa scaun la un film, poate ceva 3D, Avatar? si sa stea avatarul meu la extractie, nu eu!!! )

Am facut ceva poze la manastire in ora petrecuta in acea incinta, am vizitat inclusiv racla in care este pastrat trupul Sf. Filofteia cea facatoare de minuni, apoi am plecat spre Barajul Vidraru. Drumul plin de serpentine e deja cunoscut amatorilor de munte calitatea lui evident ca este indoielnica pe alocuri, iar micutzele tuneluri sunt pline de gropi, asa ca daca tineti la masinile voastre imprieteniti-va din cand in cand si cu frana mai ales cand vizibilitatea este mai redusa.
Dupa hidrocentrala urmeaza, pe stanga in munti, CETATEA POIENARI la care daca vrei sa
ajungi tb sa urci 1480 de trepte si usor nu e mai ales dupa ce renunti brusc la comoditatea scaunului din masina. Dar merita drumul, privelistea fiind grozava pe ambele parti ale varfului.

La Baraj HAOS, erau zeci de masini parcate inca dinaintea tunelului , iar dupa baraj, sute pe ambele parti facand practic imposibila circulatia in ambele sensuri. Am poposit si acolo o jumatate de ora pt ceva poze dar n-am zabovit mult pt ca mai era cale lunga pana sus si stiam ca drumul nu este prea bun.


A venit cu un dispozitiv ciudat cu multe furtunase si cabluri si cu o seringa delicata care a zis ca-i pt mine, anestezia ( am uitat sa spun ca in timpul ce a fost plecat am tras toate jaluzelele, era prea mult soare si... era enervant) Am intrebat incercand sa-mi fac curaj, cam cat de tare va durea? El a raspuns zambind si pus pe glume, ca pana-n varful degetelor de la picioare si-n crestetul capului (asa credeam eu ca glumeste :( ) mi-a infipt acul ala in 3-4 locuri si desi n-a durut foarte tare, el zicea ca aia e singura durere pe care o voi fi simtit (teapa 2), a plecat iar(a zis ca revine in 2 min, imi calculasem ca ar tb sa fie cam 8, au fost 7) si simteam cum se ingreuneaza falca si ca parca mi se strage gatul, incepusem sa am senzatia ca ma sufoc dar... incet mi-a trecut, odata cu controlul asupra limbii care amortise de tot, puteam sa o misc dar n-o simteam.

EEEEE! TRANSFAGARASANUL desi cea mai mare parte a anului este inchis, este de departe Diamantul dintre nestematele drumurilor de la noi, de la padurile prin care serpuieste la inceput, pana la versantii insoriti din partea de sud, oridecateori l-ai fi vazut, sau oricat te-ai grabi... nu poti rezista tentatiei sa te opresti macar 2 minute pt a mai inspira macar un pic aerul inmiresmat de asa o priveliste, acolo unde cerul si pamantul se imbratiseaza, unde cascade discrete fac din paraiasele unice un recital de forme care nu are cum sa nu te incante... Cine n-a fost inca sa se duca negresit, e unul dintre putinele lucruri ramase care inca ma face sa fiu mandru ca-s ROMAN.

Surpriza! ne mutam in celalalt cabinet ca acolo are mai multe ustensile si colegii lui terminasera cu pacienta anterioara mai curand decat se asteptau. Zis si facut, am mers acolo, era mai racoare, ma bucuram, apoi... au inceput glumele, (erau 2 doctori si o asistenta) discutau ceva despre ciclul menstrual si cum ca anumite femei au reactii ciudate in acea perioada, de exemplu unele au mucoasa plamanilor sensibila si in acele zile expectoareaza sange, apoi brusc m-au intrebat ce parere am (eu eram cuminte pe scaun) am raspuns cu greu pt ca limba nu prea ma asculta, ca ma bucur ca-s baiat si nu este nevoie sa asimilez macar gandul ca m-as putea confrunta cu asa o situatie. Apoi din senin el a luat un bisturiu, a zis ca se bucura ca inca mai zambesc, dar va rezolva imediat asta, ea mi-a bagat aspiratorul de saliva, un pansament si ... a inceput disectia...

Pe versantul dinspre sud Transfagarasanul se termina cu un tunel, cica cel mai lung tunel din Romania 887m; 4,4m inaltime si pt saparea caruia s-au folosit 20 de tone de dinamita, iar daca asta va pare mult, oare cum par cele 6520 de tone folosite pt intreg Transfagarasanul.
Fascinant de fiecare data cand am trecut prin acel tunel, este ca la intrarea dinspre sud era soare iar la Balea ori frig de-ti clantaneau dintii, ori ploaie, ai pur si simplu senzatia ca intri in alta lume.


Ciudata senzatie sa vezi doua persoane dand navala in gura ta una tinand-o cat mai larg deschisa de parca ar fi de cauciuc iar cealalta ciopartind cu pasiune, dupa ce a terminat cu bisturiul si l-am vazut scotandu-l insangerat si schimband pansamentul purpuriu, a inceput distractia cu freze, clesti, unelte ciudate, un fel de pense samd, la fiecare oprire din ritm mai baga acel cleste si tragea dar supriza...maseaua era cu mult mai incapatanata decat mine si asa se scurgeau minutele, si sangele meu prin aspiratorul ala si pe pansamente, iar ceea ce trebuia sa dureze 5-10 min deja depasea 20 cu tentative nereusite...

La Balea am poposit doar pt o masa copioasa, eram lesinati de foame, dar am savurat din plin unicitatea locului si norii care erau atat de aproape incat avea senzatia ca din cand in cand se lasa o ceata densa, "de-o tai cu cutitul".Dupa masa am plecat la vale spre Cartisoara (nu fara mici popasuri pe interval pt mici catarari) si spre zona de campare pe care o stiam eu, CUM? am uitat sa precizez ca aveam cortul la mine ? cortul din tineretele mele in care la prima-i folosire a dat iama ursul ;), hmmm ce eroare impardonabila :P ; am ajuns acolo pe la 18 si ceva, iar dupa ceva ciondaneli in legatura cu cel mai bun loc, unii doreau langa fete dragute, altii cat mai departe... in cele din urma am campat la 5 m de rau, care era rece ca gheata si ar fi jucat eficient rolul unui frigider, mai ales ca aveam si mancare termo-sensibila.

Dupa ce la inceput cel de-al doilea doctor imi numise maseaua ca fiind docila, s-a mai razgandit si a sugerat ca ar fi bine sa taie coronita astfel incat sa poate smulge mai usor radacinile fara a fi incomodata de cea in care se sprijinea. Si a inceput bazaiala evident ca atunci cand a ajuns la pulpa si la nervi am inceput sa strang din ochi si sa scot sunete ciudate, poate as fi muscat dar nu cred ca aveam sanse cu 4 maini in gura mea si inca 2-3 instrumente infipte pe acolo, s-au oprit si m-au intrebat daca mai vreau o anestezie, am zis ca inca nu vreau dar sa faca ceea ce fac mai incet. Au continuat mai delicat un pic si au terminat de taiat coronita, au apaucat cu clestele... SURPRIZA tot nu iesea si deja-mi simteam maxilarul troznind din incheieturi si dintii parca toti miscandu-se cand tragea cu toata forta...

Am pus cortul, (era al meu) si la inceput cand i-au vazut saculetul se mirau ca e prea mic si... cum incapem noi 4 acolo, dar surpriza cand am inceput sa-l intind capata amploare, apoi am bagat salteaua inautru si Adi a inceput sa dea la pompa si a dat si a dat si a dat... culturistul din el se simtea bine mai ales ca niste vecine din stanga noastra il admirau cum pompeaza vartos. Numai ca viteaza prea mare oboseste muschiul si am preluat eu stafeta pt ultimele pompari, dar ... in momentul in care credeam ca e cam gata: POC !!!

Deci era clar ca trebuia facut altfel, alte pansamente in gura, alta freza si a inceput sa cresteze osul de jur imprejur, operatiune care s-a repetat de cateva ori bune si la sfarsitul careia diferite unelte cu denumiri necunoscute mie, incercau sa smulga radacinile, iar eu simteam exact durerea aceea din glumele de la inceput pana-n calcaie si pana-n varful capului...

S-a spart salteaua :), cum dormim acum ? simplu! pe ea asa ca sa nu ne traga raceala din pamant si punem o patura peste. Adusesem inca 2 saci de dormit si pt cei care nu aveau, a urmat un gratarel cu carnitza si ciuperci la lumina lanternelor apoi am strans pe afara si pe la 11.30 am intrat in cort unde am cochetat un pic cu frica de ursi si alte animale salbatice amuzandu-ne teribil unii de altii.

Nici nu mai stiu de cate ori a ciopartit din os cert e ca la un mom dat am inchis ochii si ma gandeam la week-end-ul din munti, la priveliste, la gratar, la cort, la serpetine, la apa rece din rau cu care m-am spalat dimineta... deja incepuse sa doara destul de rau dar il tot auzeam cum spune ca gata acum tb sa iasa, iar si iar pana cand... a si iesit, nu prea pot descrie durere asociata acelei troznituri cert e ca desi-mi simteam mainile aproape tremurand inclestate de manere, ma simteam si usurat...

Spre dimineata ne-am dat ghionturi care cum sa iesim pana " la toaleta" dar ne-am imperecheat pana la urma, iar apoi desi eu de la Pepsi nu prea am dormit spre dimineata m-a luat un somn dulce si m-am trezit doar cand de la soare pe la 9.30 curgeau apele pe mine ca-n sauna. Am iesit si m-am racorit cu apa din rau care parea a fi avut putin peste 2-3 grade, apoi am lenevit la soare jucand carti si glumind pana am decis ca ar fi cazul sa ne si intoarcem acasa( era 15.30 sau cam atat)

Abia cand a inceput sa coasa mi-am dat seama ce era in gura mea, a pus cel putin 4 copci din cate mai puteam numara eu si chiar si acum simt cusatura inclusiv pe obraz, obraz care-i umflat cu tot cu falca teribil si desi ketonalul ma minte ca nu ma mai doare asa de rau, azi-noapte pe la 4-5 incercam sa-mi repet ca e doar o durere fizica si ca pot sa ma detasez de ea, nu prea imi reusea asta din moment ce fiecare bataie a inimii parea ca-mi zvacneste si tampla si maxilarul si obrazul si osul si... tot...

Pana la Balea s-a circulat foarte greu pt ca erau norii josi si nu vedeai mai mult de 10 m in fata masinii, dar pe partea cealalta era, ca de obicei, soare si cald ....

Cam atat despre munti si masele... acum imi ramane doar sa pun poze dintre cele mai dragute... si sa-mi mai pun niste gheata pe obraz poate in timp revine la forma normala :(

Pentru vizualizarea fotografiilor la dimensiune mai mare este suficient sa faceti click pe ele ;)