Scrisoare fictiva catre tine... UMBRA II

CONTINUAREA:

Revenind la intrebarea ta...

Am sa-ti raspund intr-un fel mai special, in doua parti, in prima iti voi evoca o amintire iar in cea de-a doua o senzatie...

1 - mi-as dori ca cea de langa mine sa conteze atat de mult pentru mine, incat sa pot face o chestie pe care-mi amintesc ca o facea mama mea cand eram mai mic, (in generala cred, nici nu stiu daca am mai povestit un fragment din ea..) cand se intampla sa fie ziua cuiva  la ea la serviciu, sau o sarbatoare speciala, aducea bomboanele de ciocolata acasa, impachetate intr-un servetel... si mi le dadea mie, iar eu, evident ca de fiecare data, le luam si le mancam bucuros...
pana intr-o zi in care: m-am intrebat daca nu cumva si ea vrea o bomboana, si m-am dus sa-i dau bomboana, (era doar una...)
a spus ca nu vrea, daca ar fi vrut ar fi mancat-o de la serviciu...
atunci eu am intrebat-o: de ce mi-a adus-o mie, ei nu-i plac bomboanele?
a zambit raspunzand ca-i plac si ei...
eu eram confuz... nu intelegeam! atunci de ce mi-a adus-o si iar am intrebat: de ce?

mi-a raspuns simplu: Pentru ca esti copilul meu, iar daca pentru ca tu sa te bucuri eu ar trebui sa rabd as face-o fara sa ezit, pentru ca te iubesc...
M-am simtit aiurea pentru toate momentele in care mancasem bomboanele fara sa ma gandesc ca poate si ea vrea :( ... am muscat jumatate din bomboana si i-am intins cealalta jumatate...
acum... se uita ea nedumerita, m-a intrebat... DE CE?
am raspuns... pentru ca... si eu TE IUBESC! imi amintesc ca a luat-o si s-a dus brusc in alta camera... n-a vrut ca eu sa vad ca... plangea :(

Asta mi-as dori de la tine...  sa fii astfel incat sa simt ca daca as primi o bomboana ti-as aduce-o cu drag  tie...

2 - senzatia despre care vorbeam, e... un pic ciudata, desi sunt perfect constient ca in ziua de azi imaginea este criteriul fundamental pentru 99% dintre relatii, incluzand aici si reverberatiile interesului, cu tot cu coordonata lui financiara... pe scurt: trebuie ca el sa arate bine, sa se imbrace cu stil (si stim cu totii cam cum este evaluat acel stil), sa te faca sa te simti bine, cum stie el mai bine, sau portofelul lui; si ca tot am ajuns la portofel, hai sa fim seriosi... cate fete se mai bucura de o plimbare prin parc... sau de un suc ieftin la terasa din colt? Credeti ca macar una dintre ele ar putea fi suficient de interesata de apropierea fata de omul de langa ea, mai mult decat de pretextele cu care a fost indoctrinata, incat sa spuna cu drag, HAI LA UN CEAI! fara sa fie bantuita de remuscari, fara sa aiba senzatia ca a comis un sacrilegiu? Eu unul n-am intalnit-o, iar la cum sunt oamenii acum, probabil nici n-am s-o intalnesc vreodata.
Desi se spunea cum ca cel mai mult conteaza cu cine esti, nu unde esti; am vazut suficiente personaje, pentru care nu prea conta cu cine erau daca erau pe Dorobanti, pe Decebal, sau daca in loc de cluburi ieftine din centru vechi/"expiratele" din Regie, meniul etala un Bamboo, Fratelli, Gaia, Office (lista este total aleatorie)
Sunt curios cate dintre cele care spun ca este de bun simt ca el sa plateasca nota, stiu ca o femeie independenta si integra(asa cum se pretind toate) are cel putin intentia de a-si plati singura(exista in mod evident si persoane care stiu bine sa joace rolul acelei intentii, care mie unul imi par false, mai ales ca o fac special pentru ca el sa refuze, ceea ce dupa umila mea parere este doar un teatru ieftin)...iar in clipa in care ii permite lui, o face doar daca doreste sa mai interactioneze cu acea persoana si spera ca ceva frumos ar putea urma. Evident ca nu o lasi pe ea sa plateasca, daca o vrei in viata ta (insa poti opta sa nu te grabesti in generozitati tendentioase), dar cred ca nici ea n-ar trebui sa accepte sa-i platesti daca simte ca intentiile voastre nu coincid (cel putin asa ar impune decenta sa fie, daca are demnitate). Desi am platit atat de multe cafele si limonade, incat daca ar fi sa primesc macar jumatate inapoi, as putea iesi zilnic in oras linistit, pariez ca oricand se va gasi o ea, care sa ma critice chiar si daca as ezita o singura data sa-i platesc eu, crezandu-am egoist, fara ca macar sa aiba habar cum sunt, sau rabdarea de a ma cunoaste. Stim amandoi ca finetea unor astfel de momente spune enorm despre asteptarile pe care le poti avea de la cel/cea de langa tine...
Dar suficient despre realitatile vietii cotidiene, ca povestile-s lungi! ;)

Sa revenim la ce caut eu:

Eu... caut acea senzatie pe care o poti trai aproape de cineva drag cand stai langa acea persoana la un milimetru, cu ochii inchisi si... o simti, ii simti proximiteatea nu fizic ci cu sufletul, simti caldura ei, o simti ca e a ta, ca-i apartii fara sa te fi cerut vreodata, ca te regasesti implinit(a) prin fiinta de langa tine si ca orice ar pati tot Universul, orice s-ar intampla in viata ta, fiinta aceea pe care doar tu o simti, va fi acolo oricand pentru tine si nu ar face nimic prin care sa-ti pricinuiasca ceva rau...

Cum as putea eu, unei astfel de persoane sa nu-mi doresc, din tot sufletul, sa-i aduc singura bomboana pe care as primi-o ???
dar acum... ma satur c-o umbra si-atat...
(titlul acestui post este link catre o melodie, catre o UMBRA)
O umbra in viata ma tine...
Si umbra aceea esti tu...
Si umbra aceea esti tu!

Scrisoare fictiva catre tine... UMBRA I

PARTEA I

(voi publica in 2 parti deoarece am scris prea mult si... nu vreau sa sperii sau sa plictisesc pe nimeni - sau poate ca vreau, pe cei fara rabdarea de a vedea dincolo de ambalaj)

E o zi oarecare si... ma-ncearca o trista mirare ...

Simt ca vreau sa-ti vorbesc... ca vreau sa-ti pun umbra in vechile calendare ce vor ramane din acest blog, poate ca tu nici nu existi asa cum te-am visat eu, poate ca tot ce-ti voi spune va parea doar un preludiu aiuristic al cuiva care cauta ceva ce nu va gasi niciodata... dar asta nu ma poate opri sa sper...
Nici macar nu existi in viata mea, dar... am senzatia ca te astept de mult prea mult timp sa mai pot tine in mine tot ce gandesc...
Va parea un joc... un joc fictiv in care eu vorbesc cu tine, in care eu ma cert cu tine... in care iti explic si ma justific...
Poate ca o asemenea ipostaza nu se va fi intamplat niciodata, sau poate ca simplul fapt ca mi-a patruns in minte e cea mai reala dovada ca... s-ar putea intampla.
Tu vei fi o persoana care abia m-a cunoscut, care nu are incredere in mine si care poarta toate armurile experientelor anterioare esuate laolalta cu ranile si ezitarile asociate. Ma vei privi circumspect si va rezulta o intalnire rigida in care nu vor fi fata in fata doi oameni care doresc sa simta, ci doua fiinte gata sa se apere asteptandu-se la ce e mai rau, degeaba as incerca eu sa fiu altfel... desi ai observa... siguranta iti va ramane o prioritate, eu purtand pe umeri, fara sa stiu macar, pacatele tuturor celor ce ti-au gresit...

Eu voi fi venit catre tine deschis, probabil glumind si incercand sa relaxez putin atmosfera ineditei interactiuni, si totusi fara nici o parere prestabilita, daca nu stiai deja, stii acum, ca nu pun oamenilor etichete, acelea sunt pentru borcane... te voi lasa sa te desenezi pentru mine exact asa cum vei stii tu mai bine prin tot ceea ce faci, fiecare gand... fiecare ezitare, fiecare incruntare, fiecare zambet vor contura in mintea mea tabloul pe care maine voi prefera sa-l uit sau... voi simti ca doresc sa-l pastrez langa mine atat cat timpul meu pe aceasta lume imi va permite. Chiar daca voi fi analitic, e normal sa incerc sa descopar in tine lucruri cu care imi doresc sa pot rezona..., tanjesc dupa momentele in care voi putea fi atat de sincer cu tine incat sa ai senzatia ca poti privi in sufletul meu...

Asa ca-mi voi incepe scrisoarea fictiva:

Intr-o zi o sa vreau sa vb mai multe cu tine si altfel decat am facut-o deja, va fi ziua in care am sa te rog sa ma lasi sa fiu eu, iar tu sa ai un pic mai multa incredere si rabdare.
E trist ce s-a intamplat "aseara" din puctul de vedere al limitarilor, eu vreau si pot mai mult, mult mai mult...
Niciodata la un final al unei intalniri cu o persoana care-mi lasa amagitoarea senzatie ca-mi place asa mult, ca ma intriga atat de intens; ca fara sa-i stiu macar gustul, as avea senzatia ca mai vreau sa-i simt pana si retinerile, ezitarile, sa le descopar, sa ma scufund cu tine in toate temerile tale, sa ma las coplesit de ele pana le voi intelege. Iar apoi cu tine de mana, sa le lasam in urma... o sa sune tampit dar... imi placea "gustul" bratului tau alunecand prin palma mea... mangaindu-mi setea nespusa de tine... (si nici macar nu existi...) dar intr-o seara stiu ca te vei incapatana sa apari...

Te intrebi daca te plac... NU, nu te plac! Pentru ca tot ce am primit, am furat de la tine, stai ca si cum ai avea o arma cu care ma ameninti si-mi spui: ce am voie si ce nu... habar nu ai sa te abandonezi instinctului, ti-e frica si poti sa ma contrazici cat vrei, dar am simtit clar ca: tu inainte de a face un pas ai nevoie de confirmari... paradoxal e ca le-as da fara ezitare, le-as fi dat... dar nu fortat, sunt exact ca tine, cand spui VREAU imperativ... simt ca nu sunt conceput pentru a ma supune, nu vreau nici sa te supun, ci sa te simt asa cum toate armurile tale nu m-ar lasa nicicand sa o fac, sa dau tot ce pot pentru ca vreau si simt ca m-ar implini sa impart cu tine.

Am gresit crezand ca voi primi ajutorul tau, ai fi doar intr-o continua retinere si iluzia unui control exercitat din setea de siguranta. Am nevoie sa ai incredere in mine, sa simti ca si daca te voi lega la ochi si te-as lua de mana sa alergam, nu ai avea nici o teama pt ca stii ca esti langa mine, si eu... cel de langa tine n-as lasa sa ti se intample nimic rau... chiar daca asta ar insemna sa cad si eu cu tine doar pentru ca tu sa cazi pe ceva mai moale.

Te urasc pentru ca ti-e frica... dar nu este o ura intunecata, ci este mai calda decat toate iubirile tale esuate, te urasc pt ca iti place sa crezi ca a detine controlul te face imuna si puternica, uiti insa esenta ta fundamentala, esti FEMEIE !!! Apreciez foarte mult tendinta de a-ti conserva integritatea, faptul ca o doresti ca pe o forma de independenta, ca poate in mare parte ti-a iesit, dar permite-mi sa te intreb:
- daca elimini toate distractiile din jurul tau... (obtinute de la) toate acele persoane care pt ca te plac (fiind atrase de tine) se comporta cu tine dragut incercand sa te culeaga cu alternative dintre cele mai colorate si ispititoare, daca tu n-ai fi fost o prezenta asa placuta avantajata de anumite trasaturi fizice care sunt efemere, daca erai altfel, crezi ca ai mai fi fost atat de interesanta pentru ei? Crezi ca ti-ar placea sa auzi macar pentru 10 secunde ce ganduri au in ceea ce te priveste, esti sigura ca-l cauti asa cum trebuie pe cel care iti doresti sa te iubeasca pt ceea ce gandesti, pentru sufletul tau, NU pentru cum arati?!?

M-ai intreba: cum cred eu ca ar trebui sa fii tu astfel incat eu sa simt ca te vreau pe tine si doar pe tine, sa simt ca esti a mea si ca nu as renunta la tine niciodata... as ezita sa-ti raspund apoi ti-as da un raspuns minim, fragmentat... sperand ca din el TU ai intelege mai mult decat as reusi eu sa-ti explic vorbindu-ti ore...

Stii totusi de ce as ezita?

Pentru ca TU te-ai juca, mi-ai spune sa nu te mai analizez desi din prima clipa in care m-ai vazut, m-ai scanat si nu ma refer doar fizic... poate gresesc nu neg asta dar asa am "simtit"... iti place sa stii ca cineva te vrea, ca te apreciaza, simplul fapt ca as fi langa tine iti este o confirmare si implinirea acestei confirmari si pentru mine, depinde doar de vointa ta... cochetezi cu placerea unei puteri care nu-ti poate aduce nimic bun... eventual ma va distanta observand cum abuzezi de ea. Desi va fi fost destul de evident, (ca din moment ce am venit la tine si te-am convins sa te rapesc macar o data sa putem vorbi doar noi doi, fata in fata) ca ceva la tine m-a atras, ca pentru mine tu reprezinti ceva dezirabil, ceva ce simt nevoia sa-mi confirm prin a te cunoaste, ca-mi doresc in viata mea. Fara sa te cunosc ar fi doar un dans efemer, care sincer... nu este pentru mine.

Nu stiu despre tine, dar eu nu mai sunt un copil... caut lucruri concrete si confirmari reale, am trecut demult de varsta la care sa-mi pun dileme de genul: ce se va intampla daca o sarut?
... acum ca fac asa ceva doar pt ca simt ca merita, si ca vreau ceva mai mult de la fiinta de langa mine. Daca tu te-ai feri, as sti sigur ca ori nu m-ai simtit suficient, ori ai nevoie de mai multe confirmari, ori... esti genul de persoana pe care nu o doresc langa mine... (pentru ca nesimtind suficient, evident ca nu ma placi, ceea ce denota o incompatibilitate ce trebuie respectata) La fel de sigur cum as simti si ca daca ramai, si-ti place, instinctul tau ti-a spus clar ca esti unde trebuie, si langa cine trebuie...

(titlul acestui post este link catre o melodie, catre o UMBRA)

VA URMA...

Continuarea : http://ieriuldemaine.blogspot.com/2010/11/scrisoare-fictiva-catre-tine-umbra-ii.html



daca simti ca vrei sa-mi spui ceva... te rog sa-mi scrii aici
daca simti ca ce ti-a placut din povestea aceasta ar putea sa-i placa si altcuiva... nu ezita sa o imparti
poate macar asa pt putin timp o sa fim mai aproape de ... umbra sufletului nostru

The Romanians are destroying their own country!!!

Era liniste in birou, fiecare-si vedea de treaba, de-o data intra in birou Directorul General (neamtul) cu o atitudine ce anunta o furtuna, se simtea in privirea lui ca era in cautarea unui paratraznet, ca fitilul unei bombe ardea abia asteptand sa-si imprastie schijele penetrante in trupurile nevinovate ale celor ce ar fi savarsit pacatul proximitatii...
Aveam un feeling ca cineva dintre cei prezenti va fi sfasiat cu salbaticie de aceea linistea persista, aveam senzatia ca privirile fiecaruia cautau un loc in care sa se ascunda, brusc dulapurile erau neincapatoare, usa insuficienta secundei de panica, eu instinctiv m-am uitat la fereastra din spatele meu, stam la et. 1 asa ca... un salt iscusit m-ar fi salvat in momentul critic, numai ca era o mica problema: GRILAJUL, dar aproape ca nu-mi pasa... ;)
Incepe printr-o discutie soft precum un samurai care-si scoate catana din teaca parand ca doar se joaca putin cu ea, savurand suieratul aerului despicat elegant de unul dintre cele mai dure oteluri create vreodata, in tot acest ritual delicat desi deghizarea momentului era foarte bine definita, stiam sigur ca un samurai nu-si scoate niciodata sabia din teaca fara sa ucida, sau sa fie ucis. In Japonia era considerata o dezonoare sa scoti sabia fara sa-i clatesti onoarea in sange, asadar... urma un recital prodigios cu multe scantei...

Trag aer in piept, ii simt musculatura mintii incordandu-se si incepe (el vorbea in engleza, o engleza cu un pronuntat accent german, dar eu voi traduce pentru o varianta mai accesibila ;) ):
- Ce se intampla in tara aceasta este inadmisibil!
- Am venit in tara ca investitori, incercand sa o ajutam, sa va ajutam sa o recladiti, am ales sa vedem in voi oportunitatea si dorinta de a evolua, setea de a creste, razvratirea fata de ce a fost...
- Am bagat bani in proiecte care la acel moment pareau profitabile dar si-au depasit cu mult bugetele dar am ales sa le continuam pentru ca Neamtul nu lasa niciodata treaba nefacuta, am investit dublu decat am castigat, sperand ca acest lucru nu va trece neobservat; si pe langa aprecierea ministerelor vom avea facilitati ulterioare in alte proiecte in care speram sa recuperam macar pierderile...
- Si voi? voi ce faceti? cum ajutati voi in acest proces al evolutiei voastre de care paradoxal nici nu va ocupati...?!?
- Lucram, lucram, lucram, iar ministerele ne pun bete in roate!!!
- De ce???
- De ce naiba nu ne lasati sa va ajutam?!?
- Chiar nu vreti sa faceti nimic?
- Nu se poate sa se intample totul din senin, trebuie macar niste nenorocite de hartii sa le faceti la timp..
- Ce aveti cu tara asta???
- De ce va bateti joc de ea???
- Voi chiar nu vedeti ceea ce toata Europa stie dupa ce a lucrat cu Statul vostru si cu oamenii din tara asta???

- THE ROMANIANS ARE DESTROIYNG THEIR OWN COUNTRY !!!

Si a iesit enervat din birou...
Mi-a fost rusine ca-s roman, ca are dreptate si ca tot ce pot face este sa clatin din cap dezamagit, ca doar ne pricepem atat de bine la asta...
Am invatat oare de la americani cum sa justificam lupte fictive cu teroristi inventati, sau poate si noi avem nevoie de mila lumii ???

(Imi cer scuze daca am omis ceva din cele spuse, sau daca am spus ceva in plus, dar am incercat sa pastrez nealterat mesajul acelui moment)

Odihneasca-se in pace ! Iti multumim Adrian P.

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943,- d. AZI 5 noiembrie 2010, Spitalul Floreasca, București) poet, publicist și om politic român.
Păunescu va fi fost cunoscut mai ales ca poet și ca organizator al Cenaclului Flacăra.
De departe unul din cei mai prolifici poeți români contemporani publicand peste 1.000.000 exemplare, record pentru orice poet român în viață...
Imi pare rau... chiar imi pare rau...

:(

O poveste impersonala, un om remarcat printr-un activism excesiv, a reusit sa fraternizeze atunci cu cei tineri dar si cu cei mai putin tineri, sa-i mobilizeze intr-un impuls unic pe cei stigmatizati de un regim obscur... A facut din acel impuls o miscare unica in perioada comunista CENACLUL FLACARA.

Imi par dintr-o alta lume amintirile in care am fost si eu la un astfel de cenaclu, se intampla pe un stadion, iar eu... eram atat de mic incat stiu ca bunicul meu m-a tinut tot timpul pe umeri (in ciush cum spuneam eu), era tot orasul venit acolo (oras mic de provincie) .

Nu-mi fusese dat sa vad vreodata atata lume, dar in mod ciudat nu era ca acum: haos si imbulzeala, imi aduc aminte ca totul era ordonat, de parca fiecare stia unde-i era locul, cred ca si oamenii erau mai buni atunci, inca mai stiau sa zambesca...

A fost frumos desi nu prea stiam eu exact cine sunt cei care canta sau recita pe acea scena acum ei sunt nume care eu contat cumva, candva: Victor Socaciu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, Nicolae Furdui Iancu, Maria Ciobanu, Ion Dolanescu, Liviu Vasilica, Floarea Calota, Sofia Vicoveanca, Veta Biris si lista poate continua dar nu-mi mai aduc aminte...

Daca in Roma antica spuneau ca pentru a potoli gloatele e nevoie de "Paine si circ" e destul de evident ca si noi am avut parte de circul nostru regizat cu multa pasiune.

Stiu ca era in plin comunism, sunt sigur ca pentru a fi putut organiza astfel de manifestari si el trebuie sa fi fost cumva parte din acel angrenaj, altfel ar fi ajuns detinut politic, dar gandindu-ma la scopul si la pata de culoare pe care o aduceau astfel de evenimente in peisajul acela gri eu zic ca a meritat... A lasat ceva in urma, o impletire stinghera de poezie, cantec si vise;

Dupa acea zi stiu ca mult timp mormaiam cum facea el inainte versurilor din cantece; simteam ca o facea cu o patima rara, se zbarlea uneori parul pe mine, simtindu-ma napadit de fiori patriotici; nu stiu despre altii dar pot sa jur ca el intra in rezonanta cu poezia, nu o singura data l-am vazut lacrimand; cunosc prea bine ca si aceasta e o arta, stiu ca-si stia bine rolul si ca alchimia acelor reprezentatii menite sa atinga sufletul, era extrem de complexa, dar o facea al naibii de bine!

Stiu ca acel Cenaclu a murit odata cu comunismul, dar mai stiu si ca nu a renuntat si l-a continuat prin cel cunoscut sub numele: Totusi Iubirea, dupa umila mea parere, semn clar ca acest om iubea ceea ce face, restul intrigilor fiind doar de context.

Desi am prins doar un crampei din expresia povestii lui am priceput din ea suficient incat sa-mi permit sa spun in numele tuturor celor ce inteleg si pot aprecia astfel de valori:

ITI MULTUMIM ADRIAN PAUNESCU !!!

Si daca din om ramane tarana a cate mintea lui a cuprins,
Tu printre toti subtil ti-ai cernut nemurirea
Acum cand Cenaclul Flacarii tale... s-a stins,
Ramane o urma,... TOTUSI IUBIREA!