The Romanians are destroying their own country!!!

Era liniste in birou, fiecare-si vedea de treaba, de-o data intra in birou Directorul General (neamtul) cu o atitudine ce anunta o furtuna, se simtea in privirea lui ca era in cautarea unui paratraznet, ca fitilul unei bombe ardea abia asteptand sa-si imprastie schijele penetrante in trupurile nevinovate ale celor ce ar fi savarsit pacatul proximitatii...
Aveam un feeling ca cineva dintre cei prezenti va fi sfasiat cu salbaticie de aceea linistea persista, aveam senzatia ca privirile fiecaruia cautau un loc in care sa se ascunda, brusc dulapurile erau neincapatoare, usa insuficienta secundei de panica, eu instinctiv m-am uitat la fereastra din spatele meu, stam la et. 1 asa ca... un salt iscusit m-ar fi salvat in momentul critic, numai ca era o mica problema: GRILAJUL, dar aproape ca nu-mi pasa... ;)
Incepe printr-o discutie soft precum un samurai care-si scoate catana din teaca parand ca doar se joaca putin cu ea, savurand suieratul aerului despicat elegant de unul dintre cele mai dure oteluri create vreodata, in tot acest ritual delicat desi deghizarea momentului era foarte bine definita, stiam sigur ca un samurai nu-si scoate niciodata sabia din teaca fara sa ucida, sau sa fie ucis. In Japonia era considerata o dezonoare sa scoti sabia fara sa-i clatesti onoarea in sange, asadar... urma un recital prodigios cu multe scantei...

Trag aer in piept, ii simt musculatura mintii incordandu-se si incepe (el vorbea in engleza, o engleza cu un pronuntat accent german, dar eu voi traduce pentru o varianta mai accesibila ;) ):
- Ce se intampla in tara aceasta este inadmisibil!
- Am venit in tara ca investitori, incercand sa o ajutam, sa va ajutam sa o recladiti, am ales sa vedem in voi oportunitatea si dorinta de a evolua, setea de a creste, razvratirea fata de ce a fost...
- Am bagat bani in proiecte care la acel moment pareau profitabile dar si-au depasit cu mult bugetele dar am ales sa le continuam pentru ca Neamtul nu lasa niciodata treaba nefacuta, am investit dublu decat am castigat, sperand ca acest lucru nu va trece neobservat; si pe langa aprecierea ministerelor vom avea facilitati ulterioare in alte proiecte in care speram sa recuperam macar pierderile...
- Si voi? voi ce faceti? cum ajutati voi in acest proces al evolutiei voastre de care paradoxal nici nu va ocupati...?!?
- Lucram, lucram, lucram, iar ministerele ne pun bete in roate!!!
- De ce???
- De ce naiba nu ne lasati sa va ajutam?!?
- Chiar nu vreti sa faceti nimic?
- Nu se poate sa se intample totul din senin, trebuie macar niste nenorocite de hartii sa le faceti la timp..
- Ce aveti cu tara asta???
- De ce va bateti joc de ea???
- Voi chiar nu vedeti ceea ce toata Europa stie dupa ce a lucrat cu Statul vostru si cu oamenii din tara asta???

- THE ROMANIANS ARE DESTROIYNG THEIR OWN COUNTRY !!!

Si a iesit enervat din birou...
Mi-a fost rusine ca-s roman, ca are dreptate si ca tot ce pot face este sa clatin din cap dezamagit, ca doar ne pricepem atat de bine la asta...
Am invatat oare de la americani cum sa justificam lupte fictive cu teroristi inventati, sau poate si noi avem nevoie de mila lumii ???

(Imi cer scuze daca am omis ceva din cele spuse, sau daca am spus ceva in plus, dar am incercat sa pastrez nealterat mesajul acelui moment)

Odihneasca-se in pace ! Iti multumim Adrian P.

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943,- d. AZI 5 noiembrie 2010, Spitalul Floreasca, București) poet, publicist și om politic român.
Păunescu va fi fost cunoscut mai ales ca poet și ca organizator al Cenaclului Flacăra.
De departe unul din cei mai prolifici poeți români contemporani publicand peste 1.000.000 exemplare, record pentru orice poet român în viață...
Imi pare rau... chiar imi pare rau...

:(

O poveste impersonala, un om remarcat printr-un activism excesiv, a reusit sa fraternizeze atunci cu cei tineri dar si cu cei mai putin tineri, sa-i mobilizeze intr-un impuls unic pe cei stigmatizati de un regim obscur... A facut din acel impuls o miscare unica in perioada comunista CENACLUL FLACARA.

Imi par dintr-o alta lume amintirile in care am fost si eu la un astfel de cenaclu, se intampla pe un stadion, iar eu... eram atat de mic incat stiu ca bunicul meu m-a tinut tot timpul pe umeri (in ciush cum spuneam eu), era tot orasul venit acolo (oras mic de provincie) .

Nu-mi fusese dat sa vad vreodata atata lume, dar in mod ciudat nu era ca acum: haos si imbulzeala, imi aduc aminte ca totul era ordonat, de parca fiecare stia unde-i era locul, cred ca si oamenii erau mai buni atunci, inca mai stiau sa zambesca...

A fost frumos desi nu prea stiam eu exact cine sunt cei care canta sau recita pe acea scena acum ei sunt nume care eu contat cumva, candva: Victor Socaciu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, Nicolae Furdui Iancu, Maria Ciobanu, Ion Dolanescu, Liviu Vasilica, Floarea Calota, Sofia Vicoveanca, Veta Biris si lista poate continua dar nu-mi mai aduc aminte...

Daca in Roma antica spuneau ca pentru a potoli gloatele e nevoie de "Paine si circ" e destul de evident ca si noi am avut parte de circul nostru regizat cu multa pasiune.

Stiu ca era in plin comunism, sunt sigur ca pentru a fi putut organiza astfel de manifestari si el trebuie sa fi fost cumva parte din acel angrenaj, altfel ar fi ajuns detinut politic, dar gandindu-ma la scopul si la pata de culoare pe care o aduceau astfel de evenimente in peisajul acela gri eu zic ca a meritat... A lasat ceva in urma, o impletire stinghera de poezie, cantec si vise;

Dupa acea zi stiu ca mult timp mormaiam cum facea el inainte versurilor din cantece; simteam ca o facea cu o patima rara, se zbarlea uneori parul pe mine, simtindu-ma napadit de fiori patriotici; nu stiu despre altii dar pot sa jur ca el intra in rezonanta cu poezia, nu o singura data l-am vazut lacrimand; cunosc prea bine ca si aceasta e o arta, stiu ca-si stia bine rolul si ca alchimia acelor reprezentatii menite sa atinga sufletul, era extrem de complexa, dar o facea al naibii de bine!

Stiu ca acel Cenaclu a murit odata cu comunismul, dar mai stiu si ca nu a renuntat si l-a continuat prin cel cunoscut sub numele: Totusi Iubirea, dupa umila mea parere, semn clar ca acest om iubea ceea ce face, restul intrigilor fiind doar de context.

Desi am prins doar un crampei din expresia povestii lui am priceput din ea suficient incat sa-mi permit sa spun in numele tuturor celor ce inteleg si pot aprecia astfel de valori:

ITI MULTUMIM ADRIAN PAUNESCU !!!

Si daca din om ramane tarana a cate mintea lui a cuprins,
Tu printre toti subtil ti-ai cernut nemurirea
Acum cand Cenaclul Flacarii tale... s-a stins,
Ramane o urma,... TOTUSI IUBIREA!

RECLAMATIE

Mai zilele trecute s-a intamplat sa fiu martorul unei intamplari mai delicate, in urma careia am decis sa fac o reclamatie...
In randurile urmatoare va voi prezenta acea reclamatie tocmai pentru ca am fost contactat de un reprezentat al comisiei de disciplina a RATB, pentru a fi intrebat daca-mi sustin cele descrise in reclamatie in cadrul unei sedinte care cel mai probabil va avea drept consecinta desfacerea contractului de munca a persoanei implicate in incident din cauza gravitatii celor intamplate...
Sincer sunt intr-o mare dilema, intr-adevar consider ca astfel de fapte ar trebui sanctionate, dar nu ma asteptam sa doreasca sa-l dea afara, presupuneam ca o mustrare sau o penalizare procentuala din salariu ar fi fost suficienta. Nu ezit pentru ca n-ar merita el, ca la cum se comporta probabil ca merita, dar ma gandesc ca poate are o familie, sau poate avea probleme iar acela a fost momentul in care a cedat...
Voi ce spuneti, ma ajutati sa iau o decizie cat mai corecta?
Va rog sa votati si sa justificati votul.
Multumesc!

Sesizare,

Subsemnatul Daniel V, doresc sa aduc in atentia dumneavoastra comportamentul total injositor, lipsit de spirit civic si moral al unui a dintre soferii dumneavoastra.

In dimineata zilei de 13-10-2010 circuland pe traseul liniei 104, in jurul orei 8.50; la plecarea din statia Lucian Blaga un sofer de autoturism aflat pe banda 2 a estimat gresit ca mijlocul de transport in comun nu va pleca imediat din statie si s-a incadrat pe banda 1 in fata autobuzului cu pricina (in care mentionez ca ma aflam), situatie care a determinat soferul sa franeze, claxonandu-l iritat pe cel care a indraznit sa-i tulbure graba.

Daca situatia s-ar fi rezumat doar la acestea ar fi fost decent, numai ca soferul dumneavoastra a considerat adecvat sa intre brusc pe banda 2, jenandu-i si pe ceilalti participanti la trafic, paralel cu autoturismul mentionat si sa-l inghesuie in bordura (mentionez ca in acest timp pasagerii vociferau ca e nebun si ca asa ceva e inadmisibil). In cele din urma autoturismul a oprit, blocat fiind, iar soferul dumneavoastra s-a dat jos la el oprind autobuzul in mijlocul strazii, si adresandu-i celui care dupa opinia lui gresise, injurii. Greseala aceluia a fost sa-i spuna:"ce-o sa-mi faci acum o sa ma bati? hai bate-ma daca asta te duce capul si ma duc la politie" se pare ca el a luat-o de buna si au inceput imbranceli, pumni, picioare.

Soferul de autovehicul a incercat sa plece ca sa scape de furia descreieratului, dar acesta a vazut ca nu are loc in fata mai mult de 20 m din cauza coloanei si cu mana infipta in gatul lui prin geamul deschis a continuat, alergand pe langa masina, bataia (in tot acest timp noi, pasagerii strigam sa inceteze si sa-si vada de treaba pt care a fost angajat; usile erau inchise).

Dupa ce a considerat ca a aplicat corectia meritata, soferul dumneavoastra a revenit la masina ca si cum nimic nu s-a intamplat si a plecat mai departe... eram indignat de lejeritatea si normalitatea unei astfel de intamplari injositoare pentru orice fiinta evoluata, sincer nu stiam daca sa-i spun ceva cum comentau toti ceilalti, sau pur si simplu sa fac aceasta sesizare...

Realizam ca aceasta nu ar avea sens daca nu am numarul de inmatriculare, asa ca in perspectiva unei intentii civilizate cand am coborat am ales sa fac o poza autobuzului din fata astfel incat sa se vada numarul. Dar se pare ca l-am enervat pe soferul dumneavoastra care m-a claxonat, a deschis usa mi-a aratat degetul asociindu-i alte cateva injurii, moment in care mi-am promis ca il voi reclama.

Nu am de gand sa iau apararea in nici un fel soferului de autovehicul, dar ceea ce s-a intamplat este inadmisibil intr-o societate civilizata, de aceea supun atentiei dumneavoastra acesta sesizare rugandu-va insistent sa luati masurile disciplinare necesare pentru evitarea unor astfel de intamplari pe viitor.

Mentionez ca doresc sa fiu informat in legatura cu desfasurarea anchetei si finalitatea acesteia si ca nu eram singur in masina asa ca am si martori inclusiv pentru intamplarea de la final.

Numarul de inmatriculare al masinii RATB este B-98-YCI iar numarul de serie: 4985, varsta soferului este de aproximativ 30 de ani.

Cu respect:

Daniel V.

RASPUNS:

RATB RA

Serviciul Relatii Publice

Nr.inreg:105315/17.11.2010

Stimate domnule

Multumim pentru mesajul dvs., util in activitatea noastra pentru dezvoltarea si aplicarea unor noi strategii.

Desi la nivelul regiei avem implementat un proces intern de reimprospatare a cunostintelor legislative privind circulatia rutiera precum si sinteze din regulamentul intern si periodic sunt organizate intalniri la care participa toti conducatorii auto, in urma acestui mesaj am constatat ca inca mai inregistram salariati care nu doresc sa se alinieze normelor impuse.

De aceea in cadrul comisiei de disciplina, conform Regulamentului Intern si Codului Muncii, pentru atitudine ireverentioasa fata de un participant la trafic, s-a hotarat sanctionarea conducatorului reclamat de dvs.

Va multumim pentru mesajul transmis.

Cu stima,

B. R.

Sef Serviciu Relatii Publice

Oare nu ar trebui sa mi se dea si o hartie oficiala stampilata de Comisia de Disciplina a RATB ???

ETE FLEOSHK !

Aseara parasind biroul imi ordonam pasii cat mai eficient printre baltoace, din nefericire eram coplesit de senzatia ca uitasem acasa stergatoarele de la ochelari, sau poate n-am avut niciodata asa ceva, pacat... mi-ar fi fost utile. Ploua!
Dupa ce toata vara si inceputul acesta impertinent de toamna am criticat pustoaicele si domnisoarele cu cizme de cauciuc, nu doar din considerente estetice ci si legat de o anumita idee de confort; in drumul meu catre o oarecare statie a trebuit sa ma aventurez sa ajung pe trotuarul de vis-a-vis, apele-si impleteau nemarginirea tocmai in calea fericirii mele, m-am gandit instinctiv la Moise, dar... ufff! n-aveam nici toiagul la mine si nici o relatie prea buna cu Doamne-Doamne incat sa-mi dea ceva puteri cat sa-mi fac loc de trecere. . .
Revenind la domnisoarele cu cizme de cauciuc, o EA cu gratia unei feline se apropia de pe celalat trotuar, nu parea impresionata de oceanul dintre noi...("Tu pe un tarm, eu pe altul; La mijloc ne leaga, doar cerul albastru" si totusi ploua) subsemnatul inca dadea tarcoale sperand ca nu-i pe cat de adanc pare, mi-am luat inima in dinti propunandu-mi ca din doua topaieli pe varfuri sa-mi finalizez saltul cu bine...

CATEVA SECUNDE DILATATE:

EA deja se afundase in abisul acelui ocean...
EU imi flexasem picioarele gata de lansare...
EA imuna naviga cu motoarele turate la maxim...
EU deja zburam...
EA privea cu-n zambet arogant valurile ce se prelingeau in urma-i parca savurandu-le...
EU pregateam prima aterizare...
EA constientizeaza intentia zborului meu (deasupra unui cuib de cu(r)ci)...
EU realizez primul contact cu suprafata apei...
EA ezita o clipa...
EU inca mai realizez contactul cu apa
EA demareaza arcuirea amuzata a unei sprancene
EU ... contactul insista sa se prelungeasca
EA deja contempleaza momentul asteptand deznodamantul
EU ... FLEOSHK!!! LA NAIBA, MA SCUFUND!!!
EA nu-si poate retine zambetul
EU deja sper ca groapa nu e mare
EA ma ocoleste elegant parca explicandu-mi dintr-o privire care-i rostul unor astfel de incaltari
EU... "savurez" momentul de inalta conduita spirituala, in care ciorapii mei in contact cu apa au reactii revelatorii; ridic neputincios din umeri...
EA s-a dus...
EU... mi-am finalizat scufundarile fericit ca stangul n-a avut aceeasi soarta


...

MORALA:
Ma simt obligat sa recunosc: desi estetica deseori condamna anumite forme ale expresivitatii look-ului, uneori chiar si Domnisoarele in cizme de cauciuc sunt inspirate!

P.S.: Mai are sens sa mentionez ca de cate ori vedeam o astfel de Pitzipoanca imi amintea de copilarie, cand la tara toamna, sau primavara, erau necesare astfel de incaltari , ce pot sa spun... nu credeam ca voi apuca clipa in care sa spun ca Bunica (fie-i tarana usoara) daca ar fi venit in echipamentul de facut curat la porci ar fi fost CHIC (macar la incaltari) in ditamai Capitala Europeana ;)

Tu cititorule ce intamplari revelatorii ai avut lately ?

Cum esti tu cand te certi cu cineva drag???

De data aceasta vom inversa rolurile, de aceea voi explica regulile acestui joc.
Se da urmatorul set de intrebari la care vei raspunde cat mai sincer:

- spune-mi ce anume te irita suficient de mult incat sa demarezi o cearta?
- spune-mi cum reactionezi cand ceva te supara?
- spune-mi cat de mult iti animi din incapatanare reactia?
- spune-mi cat lasi de la tine?
- spune-mi cat te tine supararea?
- spune-mi cum te linistesti?

Vreau sa vorbim mai mult, sa ne cunoastem putin, sa avem curajul de a ne recunoaste defectele si sa ne putem bucura de calitati...
Mi-ar placea ca de data aceasta sa avem o postare dedicata exclusiv comentariilor, de aceea in urmatoarea saptamana vom vorbi impreuna doar in comentarii despre intrebarile de mai sus la care mentionez iar ca sper sa-mi raspundeti sincer, apoi promit ca voi raspunde si eu acelorasi intrebari chiar aici.
Am observat cu surpindere si placere ca persoanele care mi-au vizitat blog-ul sunt cu mult mai multe decat ma asteptam cand pornisem pe aceasta potecuta, de aceea rog pe toti cei/cele care trec pe aici sa lase raspunsurile lor, nu trebuie sa fie complexe, e suficient sa fie sincere...

P.S.: Sa nu le lasati nesemnate pt ca n-am sa pot raspunde (in cazurile exceptionale de avansata discretie puteti folosi un pseudonim)

Multumesc anticipat!

P.P.S.: titlul are un link asociat , enjoy it !

18.10.2010
Ce trist... am primit vizite de la voi cu sutele dar... atat de putini au indraznit sa-mi vorbeasca, e atat de greu oare sa raspunzi unor intrebari atat de simple???
Multumesc celor ce mi-au raspuns aici, le multumesc chiar si celor ce mi-au raspuns in gand dar sper ca ei stiu ca eu nu le pot citi gandurile... inca...
Poate are legatura cu faptul ca uneori ne este atat de usor sa fim observatori indiferenti incat, desi ne declaram cautatori impatimiti ai fericirii, ne impiedicam de ea... injuram printre dinti, ne ridicam scuturandu-ne si... mergem mai departe.
Oare chiar nu mai sunt oameni care sa doreasca sa lase ceva in urma?
Chiar totul a ajuns sa se limiteze la limitele egoiste ale lui AICI si ACUM???

...trist... :(

Povestea altcuiva...

Din nefericire timpul n-a mai fost generos cu mine in ultima perioada, m-am cufundat in activitati care sa-mi poata intretine speranta starii de bine suficient de mult incat sa nu pot constientiza iluzia efemera in care ma scufund, imi repet aproape obsesiv ca daca eu cred in ce-i bun si frumos, lucrurile vor evolua astfel, dar... pe cine naiba amagesc... dupa cum spunea si Murphy: "Daca ceva poate sa mearga prost, va merge."
Nu am starea necesara pentru a povesti acum si aici cum am reusit sa risipesc inca 3-4 luni din viata mea fara sens... de fapt exprimarea corecta este: pentru un sens atat de obscur incat probabilitatea zambetelor si momentelor placute culese pe seama acestuia imi este cunoscuta numai mie...
Se pare ca iar "filosofia" mea a dat gres, am ramas totusi impacat cu gandul ca... desi n-a iesit pe cat de frumos imi doream... macar am incercat la modul activ depasind ipostaza de intentie.
Si daca mai era cazul... inca sustin ca:
THE ROAD TO HELL IS PAVED WITH GOOD INTENTIONS!

Mai departe voi imparti povestea altcuiva, un mail primit acum ceva timp; a mea... altcandva...

"Apa fierbe si la 37 de grade, apa inseamna si lacrimi inghetate de caderea lor! Nu ne ucidem unii pe altii, doar ne ranim cu existentele noastre. Credem in ce au crezut stramosii, muncim cum au muncit si ceilalti inaintea noastra, dar iubim cum stim doar noi. Pretindem ca atingem forme superioare de intelegere, de comportament, de conduita interna si externa, insa singura restructurare a avut loc in perceptia noastra. Inima noastra nu s-a blindat deloc, pe ea n-am putut sa o tuningam, nici s-o tatuam, nici s-o expediem pe Marte, nimic din toate demersurile stiintifice nu au facut din inima mai mult decat inseamna ea. Poate ne-am mutilat, sau am oprit conexiunea ei cu ratiunea noastra, facand un vid intre cele doua mari puteri ce guverneaza fiinta umana. Poate... e totul o presupunere. Suntem capabili de tot, atata vreme cat eu inseamna viata, iar viata inseamna pamant, iar pamantul inseamna planeta albastra, iar planeta albastra inseamna punct, iar punctul inseamna intersectia a doua linii: Universul cu misterul. Purtam in noi ambele linii, suntem microuniversuri si micromistere. Cu toate astea nu mai stim de ce traim, de unde am venit si incotro ne indreptam. Nu mai stim ce inseamna a trai, a supravietui, sau a renaste. Stim asa putin si totusi suntem mandri de cat am dobandit. Stim ca vrem si noi tot aceleasi ingrediente pe care le au toti muritorii, desi in putinele noastre clipe de luciditate ne dam seama ca ele reprezinta doar niste clisee rancede. Stim, insa mintim ca vrem tot acelasi meniu, tot case, tot masini, tot casnicii reusite, tot copii frumosi si sanatosi, tot vacante cat se poate de luxoase, tot shopping in marile mall-uri, tot filme americane, tot yahoo messanger si google, tot fast-food-uri, tot inmormantari de la pompele funebre. Vrem tot ceea ce majoritatea oamenilor consuma. Vrem si dorintele noastre devin comercial. Tot ce ne inconjoara sunt dorintele noastre. Avem exact atata cat am dorit sa avem, cu singura precizare ca unii nu mai au parte de ele, altii fac abuz de ele atat de mult isi permit. Vad in oameni un mars al unui Mephisto denaturat. Vad in femei o trecere de la o Maria smerita la o Eva drogata. Degeaba lacrimi daca pacatele stau scrise pe intreg spatiul dimprejurul nostru. Ne dorim sa fim aspatiali si atemporali ca sa fugim de conditia noastra, sa tot fugim. Plang soarta oamenilor. Plang credinta lor oarba, plang zbaterile lor zilnice, plang idealurile lor, plang pierderile si castigurile laolalta. Plang copilul pe care nu l-am purtat in pantec si plang lumea dupa moartea mea. Omenirea e lacrima pierduta a unui Univers neinteles. Plang impreuna cu el o soarta meschina. In plangere gasesc cainta, gasesc reintoarcerea in bratele serafimilor si de acolo in cele ale filosofilor. Singura care vorbeste despre constiinta Universului nostru, e filosofia. Azi mi-a spus cineva sa las filosofiile. La ce bun sa-i spun ca totul in mine si prin mine e o pura filosofie? Pacat ca ne-am pierdut aripile, pacat ca ne-am multumit sa fim doar oameni nu si forme superioare de existenta. Pacat ca tot ce facem se reduce la material. Cui sa spui ca mai exista atatea de inventat dincolo de ceea ce e vizibil, atatea capodopere ale sufletului, ale spiritului, atatea limite de strapuns, atata eternitate de manipulat? Putini inteleg, putini accepta. E o tragedie colosala, redusa la un handicap conceptual. Vreau sa fiu om... si dorinta mea e absorbita de gaura neagra a unor perechi de ochi ce lectureaza cugetarile mele. Devin om cand cuget, cand doresc, cand simt, cand visez. Ma simt ranita de existenta altora, ma simt inghesuita intr-o lume limitata de valori si concepte. Apa fierbe la 37 grade? Nici vorba, fierbe la 100! E refuzul clar al vocii tale, si eu nu-ti inteleg revolta, de ce stiinta care e venita dupa om, are ultimul cuvant de spus? Puiule, oamenii fierb si la 37 de grade si-n plus suntem 80% apa. Nu vrei sa auzi povesti, iritarea ta cere o sentinta cu verdict de criminal al fundamentelor stiintifice, si al bunului simt... si iata-ma facuta din om, neom! Neoamenii stiu sa dea nastere lacrimilor inghetate, caderea lor e doar motivul, motivul de a deveni un aisberg pe care Titanicul il ocoleste cu toti caii verzi sau albastri adunati dupa convorbiri neplacute..."

Ada

Adio ... BURLACIE ! (inceputul sfarsitului???)

Se pare ca spiritele s-au incins un pic mai mult decat ma asteptam, notabile telefoanele de felicitare ;)
E drept ca am sadit ceva confuzie dar... am de gand sa o dreg, poate chiar azi... Oricum, asa ca fapt divers, cei care n-au fost invitati nu au motive sa se supere, nu m-am ocupat eu de asta asa ca am circumstante atenuante, ca sa nu mai spun ca... felicitarile intr-o astfel de situatie nu le adresezi cuiva doar daca te-a invitat ;)




16.09.2010 - MOMENTUL LIMPEZIRII

Incantatoarea Doamna de langa mine din aceasta poza este sotia varului meu, la a carui nunta minunata am participat week-end-ul trecut(le urez pe si pe aceasta cale CASA DE PIATRA, si sa le traiasca baietelul Luca-Andrei care este un scuuump, sa creasca mare, luminat si sanatos!!!)
Le multumesc celor care m-au suspectat de a-mi fi fost rapite mintile de charm-ul ei dar... ma simt obligat sa recunosc ca inca nu s-a gasit cea care sa ma faca sa gandesc la o astfel de ipostaza si sa zambesc linistit privind inainte-n viata... dar stiu ca inca asteapta sa fie gasita, sper doar ca eu mai sunt capabil sa o observ ... iar de nu, poate o sa ma traga de maneca sa ma faca atent ;)

P.S.: voi publica acum si comentariile puse de-o parte :)

"Viata este acel ceva care se intampla cand esti prea ocupat sa iti faci planuri "

17.09.2010

Ok... nu ma pot abtine sa nu spun cateva cuvinte si despre ideea din titlu asa ca ... :
Dupa cum am precizat mai sus nu pot aborda subiectul din ipostaza unui personaj care a experimentat "all the way" ideea coexistarii fara finalitate cu cineva care sa-mi fie atat de drag incat sa simt ca nu pot concepe sfasitul unui astfel de "vis", in schimb o voi face afirmand fara a sta pe ganduri ca nu as ezita sa dansez cu placere un astfel de vals "Dance Me to the End of Love" (link)
E ciudat cum in anumite momente de inalta claritate ajungi sa-ti cantaresti rostul existentei si realizezi ca exceptand munca ta (care daca e sa fim seriosi vom realiza ca este cat se poate de efemera, si in majoritatea cazurilor s-ar gasi "n" persoane care sa-ti ia oricand locul) singura-ti urma lasata pe aceste meleaguri ale realitatii noastre va fi doar rezultatul unei iubiri "ca-n filme", si... poate ca nu intamplator am spus "ca-n filme" pt ca after all viata e scena pe care de voie sau de nevoie, bine sau execrabil, incercam sa dam o rezolutie unica rolului ce se doreste a fi doar al nostru...
Iar cand o parasim ce ramane?

Vorba cantecului foarte la moda zilele astea "the sound of missing you" sau poate intr-o traducere hazardata zgomotul singuratatii...
Eh! acum fiecare alege ce doreste, si cum gusturile nu se discuta... ma-ntorc la valsul meu, DANSEZI ? :)