luni, 26 decembrie 2011

...Echilibrului sufletului meu




Stau si ma uit la foaia goala... simt ca trebuie sa scriu, ca am atatea valuri in suflet care abia asteapta sa se sfarame de stancile realitatii indiferente, ca trebuie sa mai scot din mine bucati din aceasta povara a eternei agonii...

De data aceasta nu voi scrie despre nimic... despre nimeni... poate asa probabil voi scrie despre tot, sau doar despre mine...

Am tot cautat aiurea Ceva-ul de negasit, am tot incercat sa-mi amagesc asteptarile cu povesti fara inceput si fara sfarsit, am tot imprastiat si cules iluzii, am tot cazut si m-am tot ridicat cu o inertie in care de multe ori ma pierd fara sa stiu ca-i o parte din mine...
Simt atat de clar ceea ce sunt dincolo de toate cele cu care m-am inconjurat si totusi sunt constient ca din exterior probabilitatea sa fiu perceput asa cum sunt eu de fapt, scade exponential. Fiecare clipa ce se scurge mai adauga un strat opac peste limpezimea care-mi definea fiinta candva... fiecare greseala imi intuneca lumina, fiecare speranta abandonata-mi sfarama si mai mult nimicnicia existentei...
Sunt atat de mult din ceea ce as fi putut fi si totusi posed atat de putin din maretia sufletului ce mi-a fost dat, l-am taiat fasii atat de subtiri si l-am impartit aiurea, de fiecare data crezand ca daca dau doar putin, va ramane mult din el si nici macar nu se va simti partea lipsa... dar partea lipsa tot crestea... fasiile adunate parand a fi din ce in ce mai mult din el... si nu pareau chiar erau!
 Poate ca stiam ca asa se va intampla, poate ca in felul meu nespus de omenesc mi-am sinucis, de fiecare data o parte din suflet, din setea de a nu-l pastra doar pentru mine.
Nu cred si n-am crezut in fericirea unui suflet solitar.
 Chiar daca uneori ma minteam atat de bine ca n-am nevoie de nimeni, chiar daca alteori loveam cu indiferenta in suflete care doreau sa se apropie de mine, sa ma inteleaga, sa ma caute, doar pentru ca eu credeam ca nu sunt potrivite...
Ma abandonam ideii de rezonanta si daca n-o simteam, mergeam mai departe incercand sa nu privesc in urma. N-o faceam din superficialitate sau indiferenta ci doar pentru ca stiam ca daca ma opresc, inca o fasie din mine va ramane in urma si... se va pierde pentru totdeauna, incercam doar sa ma apar, sa-mi protejez integritatea si putinul ramas.
Stiu ca port pacatul unor explicatii nedate cand ar fi contat, stiu ca nici macar n-am sa incerc sa repar acele rotite stirbite in drumul meu catre nicaieri... as putea sa o fac, as putea sa ma opresc, as putea sa ma intorc si sa ma amagesc ca ar face o diferenta intentia mea... insa drumul catre iad e pavat cu bune intentii... iar daca as face asta, nu doar ca as face-o degeaba si probabil ar provoca mai mult rau DAR... Dar nu mi-as mai gasi nici macar calea mea, nu m-as mai putea intoarce pe drumul meu... ASA CA VOI MERGE INAINTE!

Nu prea mai stiu diferenta intre zi si noapte, mi-am transformat zilele in somnul inertiei adormindu-mi sufletul in rutina ce-i smulge una cate una penele, de pe aripile care candva ar fi putut ajunge intr-o clipa pana la soare si inapoi. Iar noptile... noptile au ramas insulele mele de odihna, si nu ma refer la putinele ore de somn, ci la acele cateva secunde dinainte sa adorm in care ma intreb ce-am adus nou in viata mea cu ziua ce s-a scurs... si... cu dispret mai adug la rusinoasa colectie, inca un NIMIC :(  Si asta nu-i din cauza ca n-am facut nimic demn de luat in seama, pentru ca probabil rosturi sunt, pentru pragmatismul realitatii, dar n-am facut nimic pentru acea parte din mine... DIN NOI-ul care ar trebui sa evolueze, sa dea tot ce-i mai bun fara sa ceara nimic si sa primeasca tot ce-i mai frumos fara sa fi pretins asta.
Chiar si tu citindu-ma proboabil ma stii macar putin, sau incerci, leg cuvintele acestea despre mine atat de usor aici, imi e lesne sa vorbesc despre suflet, despre partile din mine ce se risipesc sau despre gandurile mele pe care le pretuiesc, insa... insa eu cel real am atat de bine ascunse aceste ganduri, aceste trairi, aceste sperante incat de mi-ai fi in fata, n-ai putea vedea mai mult decat o proiectie a ceea ce vreau eu sa par pentru strainii trecatori prin viata mea... Acesta-i poate modul meu de a incerca sa rezonez cu aceeasi parte din tine, care si-ar dori sa faca ceva mai mult, sa lase mai mult decat o urma.
 Sunt curios oare cati dintre cei care inteleg aceste randuri, daca m-ar privi in ochi, ar putea sa le simta si sa schiteze timidul zambet al lui: Eu stiu ce-i in tine, te simt!
Viata ca o scena... o scena atat de plina de personaje episodice incat uneori ma simt chiar si eu strain pe scena mea, socat fiind de scenariul prin care anumite aparitii efemere reusesc cu antagonice repertorii sa-mi stigmatizeze pana si gandurile cele mai frumoase...

N-am scris de ceva timp... poate pentru ca nimic nu s-a schimbat, sa nu se amageasca nimeni cum ca n-am facut-o pentru ca mi-am gasit fericirea sau... m-am saturat de aceasta alternativa la a vorbi cu cineva drag... am vorbit si cu oameni dragi insa... totul are o limita, chiar si toleranta unui om... fiecare e cu problemele lui, mai mult sau mai putin reale. Aici insa... display-ul tolereaza orice gand, astfel pot asterne in ordinea aleasa de mintea mea ideile exact asa cum se revarsa din mine.

Credeam ca ceea ce caut are un chip si un nume, dar... nu prea mai cred asta. Caut o stare, un echilibru, un punct de convergenta al tuturor celor invatate, simtite, traite, al pasiunilor, al dorintelor, al placerilor, al gandurilor ce ma definesc. Caut armonia, caut dansul acela in care totul se leaga, caut visul din care nu vrei sa te trezesti, caut acea intregire pe care o simti cu fiecare celula a corpului tau, in care nimic nu pare fortat...
Tot incerc s-o spun prin cuvintele mele dar parca nu o pot exprima asa cum am reusit sa o simt din cateva versuri ce mi-au ramas in minte cu multi ani in urma, iata-le:
" Trec izvoarele in rauri, raurile curg spre mare,
Nevazute limpezi brauri leaga boarea d-alta boare;
Nu-i nimic stingher in fire toate tind sa se imbine,
Intr-o tainica IUBIRE"
B.P.SHELLEY

Am cautat bucati de fericire... unele... le-am si cules dorindu-mi sa le pastrez, insa... uneori soseam prea devreme, alteori prea tarziu... cert este ca din toate n-am pastrat decat gandurile frumoase, lectia dezamagirilor si ... speranta, pe ea o tot port cu mine, o tot ascund, tot incerc sa o bandajez, sa o incurajez de fiecare data cand o simt trista, sa o resuscitez de fiecare data cand se naruie in bratele mele. Si fara nici o exceptie, sa ne ridicam iar si iar si sa mergem mai departe... Am tot mers astfel... insa, ma intreb si eu asa aiurea: MAI E MULT, MAI E MULT PANA DEPARTE?



Dedic aceasta melodie acelui crampei negasit, echilibrului sufletului meu:

Muse- Unintended

Inca te caut... asteapta-ma te rog si iarta-ma ca nu te-am aflat inca!

20855

17 comentarii:

  1. Wow...fara cuvinte.Ai reusit sa "scoti" ce e mai bun din tine.Virtual, dar e bine.
    M-a pus pe ganduri marturia ta.Cred ca pe fiecare cititor va pune.
    Stiu ce cauti,multa lume cauta ce vrei tu sa gasesti,DAR din pacate nu cred ca vei gasi.Eu nu am gasit,nu cred ca suntem suficient de puternici,de buni si cu sufletul atat de mare incat sa traim asa ceva.La concluzia asta am ajuns.O viata oricat ar fi de lunga,nu ne ofera asa ceva.Sa nu crezi ca spun asta din rautate dar asta e parerea mea.
    Fericirea exista dar are viata scurta si iubirea....cred ca poarta mai multe "invelisuri" si se manifesta sub mai multe forme.
    E divin sa iubim,sa iubim cu toata fiinta noastra...insa,suntem oameni,avem si noi o limita.Daca nu gasim "iubirea cea mare" macar ne putem imparti sufletul,fasii cum ai spus si tu,dar nu sa le impartim sperand ca vom primii ceva in schimb,sa le impartim sa fim noi fericiti,fericiti de fericirea celor cu care le impartim.Poate nu ma intelegi atat de bine.Tu scrii,rar dar scrii mai des decat mine.Eu nu mai suport sa imi "impart" sufletul cu hartia.
    Iti doresc toata fericirea si iubirea de care esti capabil.Imparte-ti iubirea,iubeste pe toata lumea,chiar si pe cei care te urasc,pe cei care nu te-au cunoscut,pe cei care nu sunt capabili de iubire,asa vei fi mai fericit.
    Eu imi "impart" iubirea.Nu spun ca asta imi aduce mereu fericire dar e mult mai bine.Ma bucur pentru toti cand sunt fericiti,ma intristez mereu cand ei sunt fara speranta dar e mult mai bine decat sa fiu singura cu iubirea mea in suflet asteptand pe cineva cu care s-o impart.Am realizat ca persoana aceea nu v-a veni niciodata.Ma multumesc cu ce "imi da" viata.
    O viata minunata!
    A.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma intristeaza nespus vorbele tale...
    Nu-mi vine-n minte decat un lucru stand si privind in gol dupa ce am savarsit lectura: anume ca fasia de suflet care a ajuns la mine e bine pastrata la loc de pret. Poate nu te atinge asta in vreun fel - rasfirarea din tine fiind prea mare - dar eu ma simt privilegiata... Drumul tau a lasat o urma care la randul ei aceasta a deschis alte zari, a provocat dorinte de cunoastere, a starnit convulsii in constiinta...

    Nu-ti abandona drumul, Daniel!
    Fii senin doar!Chiar si cand simti usturimea premergatoare lacrimilor la coada ochilor ...
    E greu, dar nu imposibil.

    ( Si sa stii ca exista persoane care, in pofida problemelor lor, ar putea sa te asculte oricand si oricat:) ... )


    Andra

    RăspundețiȘtergere
  3. viata intreaga e o scena, noi suntem personajele si proprii nostri scenaristi. e oare in zadar sa amintesc ca noi facem totul si de noi depinde totul? si tu iti cauti echilibrul ca si mine :)
    mi-ar placea sa il cunosc pe omul de acum, cel care a scris asta, nu ceea ce am cunoscut prima data si de care m-am speriat si am reactionat ca atare.
    chiar daca uneori esti una cu pamantul, stai pe spate pentru ca sa vezi mai usor stelele si eventual sa stai si confortabil.. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @A
    Permite-mi sa refuz sa cred ca acea persoana nu va veni nicodata, eu cred in ea la fel cum ea crede in mine, dupa cum am sus si anterior, imi doresc din tot sufletul sa neintalnim atata timp cat inca mai putem conta unul pentru celalalt, inainte sa ne pierdem si sa fim doi straini care n-ar mai putea imparti decat amintirea unei iluzii din ceea ce ar fi putut fi...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Andra
    desi stiu ca nu-i bine dpdv moral, vorbele tale-mi gadila mandria, ma faci uneori sa simt ca are sens pana si golul din sufletul meu...Multumesc!
    Imi sunt dator sa merg inainte, oricum ma voi consuma, macar sa stiu ca am facut-o crezand in ceva mai presus de mine si de greselile mele, imi recunosc imperfectiunea si toate gandurile aiurea, si astept cu inima deschisa "minunea ca e si-ntamplarea ca sunt"

    RăspundețiȘtergere
  6. @Scintillant
    sunt confuz...stiu ca din cuvintel tale ar trebui sa-ti culeg identitatea insa nu reusesc, va tb sa ma ajuti.
    Cat despre scenaristul din mine... sunt sigur ca puteam scrie cateva acte din piesa vietii mele mai complet, dar poate totul are un sens bine-definit pe care eu acum nu-l pot intelege, ma gandesc inclusiv ca anterior nu as fi putut pretui ceva-ul pe care-l caut, asa cum ar trebui astfel incat sa dau sens armoniei. Poate ar tb sa fiu suparat pe mine pt ca nu mi-am invatat lectiile mai devreme... sau poate inca sunt testat pentru a se decide daca merit ceva atat de sublim...

    RăspundețiȘtergere
  7. nu. lectiile se invata la timpul potrivit, asa cum vrei sa citesti o carte, nu stii care si a 2a zi te trezesti ca iti pica in mana exact cartea care trebuia sa fie la momentul ala. toata lumea este testata intr-un fel sau altul, important e ce simti tu, cat de puternic simti si cum poti sa inveti sa treci peste pentru a accepta mai usor, mai bine, mai mult..cum o fi.. ceea ce va avea sa urmeze. eu ma gandesc ca..daca tot a fost rau pana acum ..ar trebui sa vina si binele ala totusi. poate mai greu, dar nu cred in niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Scintillant
    Iar eu nu cred in raspunsurile rigide, in fermitatea inflexibilitatii, in rostul acesteia, in ideile fixe, chiar daca acestea uneori sunt valori, arhetipuri sau plasmuiri ale imaginatiei cuiva... De ce ti-ai inceput raspunsul printr-o negatie?
    Sau poate ar trebui sa intreb de ce raspunsul tau include un mesaj care nu raspunde sub nici o forma nelamuririi mele, ti-am solicitat putina lumina peste confuzia mea, ai preferat sa ignori tocmai acel aspect care ma interesa in analogiile mele...
    Uneori imi e tare dificil sa inteleg oamenii care se cred justitiari ai timpului, si-si permit cu o aroganta greu de acceptat sa postuleze cuvinte de genul: "NU E MOMENTUL!"
    Ma intreb daca astfel de persoane dincolo de superficialitate cu care-si impun doar propria perspectiva, sunt capabile sa realizeze ca facand asta renunta la orice drept de a pretinde intelegere, pentru ca ele practic te forteaza sa faci cum doresc ele.
    Revenind la ideea anterioara nu pot spune decat ca unui om ii este intr-adevar util paharul cu apa doar atunci cand ii este lui sete, nu cand altcineva considera ca-i este sete. Astfel consider ca am punctat ideea mea despre acest subiect.
    O seara/noapte linistita!

    RăspundețiȘtergere
  9. [comentariul este lung si-l voi imparti in cateva bucati, hope that's ok]

    daniel blu,
    este hipnotic, dar nu in intregime lipsit de stanjeneala, sa te privesti uimit din randurile altcuiva. nu stiu daca acest comment s-ar incadra la 'un raspuns' sau 'un generator al altor nelamuriri', dar there goes nothing: nu exista "departe". proiectia acestei iluzii, a unui 'departe' te epuizeaza.

    exista doar "imprejur", mutari simple, armonii de moment, momente care curg unul dupa/din celalalt. si asa e pentru fiecare.

    din acest punct, voi incerca sa parcug cateva idei (wish me luck, ca nu stiu cat sens vor avea exprimarile):

    - in legatura cu pasii mici, succesivi, important e patternul din spate. el este guvernatorul, asa incat pasii pe care ii faci, incotro te-ai duce, tot acolo te (re)gasesti - in pattern. de aceea universul iti raspunde,
    el fiind un inel sau grup de patternuri. nu te chinui tu sa cauti, defineste patternul si lasa-l sa-si faca treaba, sa-si croiasca drum printre celelalte, apropiindu-se _asimptotic_ de scopul sau. nu dispera, respira. the universe is a magical place. ai incredere in magnetismul dintre patternuri. se vor atrage in mod cert.

    - de ce asimptotic? pai problema unui 'departe' definit este: si dupa aceea, ce faci? alt target, acelasi drum. cam plictisitor, nu? si sarac in experiente. de-aceea efemeritatea (a carei critica continua am tot observat-o cu
    amuzament in paginile tale) trebuie savurata. e promisiunea devenirii si dezvoltarii continue. este ceea ce te indeamna catre structura, catre pattern. nu catre fixatii, no way! doar iti permite regenerari si adaugiri semnificative/ succesive.

    RăspundețiȘtergere
  10. - in legatura cu faptul ca "asa e pt fiecare": fiecare din noi interactionam cu multi altii, in ritm propriu noua. si, indirect, cu toti ceilalti, prin propagarea efectelor in timp si spatiu. in acelasi timp, fiecare suntem
    separati in/de complexitatea noastra interioara. de aici, desincronizari. aritmii. o intreaga serie care se autosustine. deseori nesuferite. marsave. :)
    (n-am iluzia ca ceea ce insir aici ar fi lucruri noi, dar in sinea mea nu le-am prins intreg sensul decat atunci cand mi le-am formulat astfel. poate ajuta si pe altcineva.)
    de asemenea, recunosc, spatiul pt care accept valabilitatea acestei expresii(="asa e pt fiecare"), este destul de incarcat de judecati de valoare, sentimente proprii, etc., dar ca principiu, e convex, 'tine apa' cum s-ar zice.
    dupa ce mi-am dat seama de incurcaturile pe care le creeaza acest principiu aplicat, s-a cam zis cu increderea mea in formule sociale, formule de succes sau macar targeturi (auto)impuse. si-atunci m-am rupt de sub tirania lui 'departe' si e simpatic si reconfortant cate lucruri ofera 'imprejurul' pe care nu avusesem "timp" sa-l explorez inainte.

    - tot din "asa e pt fiecare" am ajuns eu la o alta clasificare: complexitate si disponibilitate. complexitatea (mentala si emotionala) e a ta, ti-o asumi, te inchini la ea, o imbogatesti, o detii, ca pe-un bun suprem si-o calaresti ca pe-un armasar de soi. disponibilitatea (tot emotionala si mentala) este aplecarea aceea blanda, calda si cu minte - catre altii si complexitatile lor.
    dintre cele doua, disponibilitatea este (in ochii mei) the way of the grace. este zambetul, este rabdarea si afectiunea (relativ) neconditionate. complexitatea de una singura (the way of the force, of rigid convictions) schimba pasii, directiile, lucrurile mici, temporare si nesemnificative. disponilitatea transforma patternul guvernator.

    RăspundețiȘtergere
  11. observatii proprii si fara legatura, probabil: multi se ineaca in complexitatile lor. se invart in jurul cozii, din ce in ce mai singuri si mai nervosi. imi lasa un sentiment de deznadejde, i cannot reach them, they bite and they sting, atat de axati pe canoanele lor, cu-atata diligenta cladindu-si inchisoarea. si, culmea, sunt unii dintre cei mai buni oameni. cei mai morally-equipped. printre cei mai inteligenti. e tragic sa-i vezi grabindu-se spre camasa de forta a complexitatii lipsite de disponibilitate. si nu ca n-ar fi si acesta un drept... sau un stang... insa, desi nu singura manifestare aducatoare de solitudine si tristete, reprezinta totusi o cale sigura catre cele doua.
    probabil ca m-am aberat mult prea mult, scuza-ma. umm.. bottom line, just trust. be free-spirited. respira. si-n general, nu pune carul inaintea boilor. :))
    sa mai scrii. :)
    iulia

    RăspundețiȘtergere
  12. @ iulia
    Sa nu care cumva sa indraznesti sa lasi indesat, tot ce mi-ai scris, cu o palnie in mintea mea, asteptandu-te sa asimilez totul in forma in care ti-a fost tie usor azi sa le exprimi.
    Normal mi se pare, sa iei ideile pe rand in varianta extinsa si sa mi le dai incet si clar, tu... personal. Cer mult?
    :)
    n-am uitat "Te rog"-ul, iata-l ;)

    Multumesc anticipat Iulia!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cine esti tu E.N.B. ?
    De ce comentariul tau a fost atat de mare incat a intrat in 5 mail-uri separate pentru aprobare?
    Poti sa-mi raspunzi aici, pentru ca nu voi publica nimic din ceea ce ma priveste doar pe mine.
    Iti multumesc anticipat pentru raspuns.
    NB!

    RăspundețiȘtergere
  14. Caci acelorasi mijloace
    Se supun câte exista,
    Si de mii de ani încoace
    Lumea-i vesela si trista;
    Alte masti, aceeasi piesa,
    Alte guri, aceeasi gama,
    Amagit atât de-adese
    Nu spera si nu ai teama


    :)

    RăspundețiȘtergere
  15. ...Echilibrului sufletului tau
    http://thepiratebay.se/torrent/6111561/Nosso.Lar.2010.%28Our.Home%29.BluRay.1080p.AC3.H264-Wings

    SelfPrime42

    RăspundețiȘtergere
  16. http://www.youtube.com/watch?v=xglHoe7R2v8

    Q%%-

    RăspundețiȘtergere