Pune vorbele astea acolo unde trebuie si ia aminte…

Pune vorbele astea acolo unde trebuie si ia aminte…

N-am vazut nicio scriere despre tine in ultimele luni, n-am vazut deschizandu-te ca o carte in fata oamenilor pe care incercai sa ii incanti… am vazut azi doar niste simple vorbe, cu o profunda rezonanta. Si totusi, ma intreb, de fapt unde esti? Pari atat de cuplat cu tot ce inseamna viata, iti crosetezi zilnic cate o activitate, iti petreci timpul cu o persoana pe care la un moment dat realizezi ca n-o iubesti si ca iubirea, candva simtita a ramas intepenita in dorinta ta meschina de a nu te lasa cucerit de ea, si deplangi asta, deplangi tot ce iubirea a revelat candva in viata ta. Iti lipseste ceva? Ce cauti de fapt? Unde cauti si ce doresti? De ce drumul tau se inchide cu o concluzie trista, cum ca nu iubesti, ca trebuie sa lasi in urma fiinte pe care le doreai candva? Parca aveai o mostenire, parca spuneai ca ai un episod, sau mai multe despre viata ta, parca fiecare poza trebuia sa aiba o poveste, si chiar cred ca e asa, doar ca autorul a adormit, sau s-a ratacit printre ganduri si acum e intr-un impas creativ. Mi-e greu sa cred ca nu sunt persoane dragi langa tine care iti pot oferi un sprijin in sensul asta. Mi-e greu sa cred ca nu exista niciun suflet cu care sa inalti toata frumusetea si sensibilitatea pe care o fauresti in legatura cu existenta in general. Ma doare sa simt ca acolo unde candva era un izor de sentimente, vise si viata, acum e un carbune stins, inegrit si abia fumegand.

Blu era un parfum pe care il simteam pana la Oradea, si azi e o esenta, mai puternica decat parfumul, dar si mai grea pt simturile mele… azi, astept sa rasara din el acel blu de azur, sa-i simt fericirea stralucind intr-un mod orbitor pt mine. Simt o profunda ingrijorare pt tacerea care s-a asezat in viata ta, in modul tau de a relationa cu ceilalti… simt ghimpii care zgarie in tine senzatia lipsei iubirii si a starilor ce o insotesc. Imi doresc sa fie doar o falsa impresie, imi doresc sa raspunzi acestui mail cu un sincer: sunt bine, nu e nevoie de randurile astea! Imi doresc sa ai tot ce e mai bun, sa pot citi pe blogul tau povesti frumoase, sa pot plange si rade pt fiecare adevar scris acolo, imi doresc sa pot vedea poze cu tine cucerind lumea, cercetand-o, bucurandu-te de ea, si de toti cei de langa tine. Imi doresc sa vina ziua in care sa te intalnesti cu adevarat cu iubirea, sa mergeti pas la pas, sa discutati si sa va umpleti fiecare unul de celalalt, tu sa fii iubire, si iubirea sa fie Blu, sau Daniel, sau orice alt nume ti se va da. O iubire numita Blu… asta as vrea sa citesc de la tine, cu o descriere asa cum numai tu stii sa o realizezi, ceva ce ar face pielea mea sa se ridice, sa ma infior si sa simt o adanca implinire in redactarea ei, sa pot blestema viata ca mi-a dat sa port doar departarea in spinare si nu aripile tale. Vreau sa lasi acel bun scriitor Blu sa renasca, vreau sa citesc zilnic cate ceva despre el, vreau sa-i dai toate cuvintele ca sa faca din ele scrieri demne de apreciere si stima!!!

Te imbratisez si te sarut, pun fiecare cuvant acolo unde niciun ochi nu poate sa patrunda, nici macar al meu, le pun pe un altar pe care doar tu stii cum il tii aprins, si ce arzi pe el…

Cu drag,

Ada