luni, 14 martie 2011

INTREBARE...

aparate foto profesionale


Trec printr-o mare dilema existentiala... in ultima perioada am oscilat foarte mult intre a mai continua sa scriu aici si a o lasa balta, m-am folosit de acest context ca de un paratraznet al propriilor trairi ascunse uneori pana si de mine, recitind mi-am dat seama ca am spus prea multe... si am facut-o cu persoane care poate ma cunosteau sau poate... ar fi trebuit sa ma cunoasca altfel... cert e ca daca e sa trag linie am din ce in ce mai intens senzatia ca un astfel de blog emana prea mult dintr-o personalitate pe care uneori poate e mai bine sa o descoperi incet, sa o poti savura simtitind-o, nu avand la dispozitie zeci de indicii "de-a gata".
Asa ca ... doresc sa adresez o intrebare tuturor celor ce si-au aruncat macar o data privirea aici...

SA CONTINUI SA SCRIU, SAU SA MA OPRESC?

Astept raspunsul vostru dar va rog cu tot cu o justificare, daca exista asa ceva...
Multumesc...

10 comentarii:

  1. andreea-floriza30 martie 2011, 22:43

    eu incepusem sa urmaresc mai mereu ce scrii aici.... si sincer? imi place ce scrii...eu am avut ocazia sa te cunosc si... mi-a placut ce am cunoscut :)intradevar ...iti dau dreptate...poate uneori ai "dat" cam multe din "casa" ... lasa-i pe altii sa te descopere asa cum esti...o persoana minunata! deci.... ramai un mister pt ceilalti :*:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Contiinua sa scri doar daca simti ca merita daca incepi sa simti ca "trebuie" sa scri nu mai are nici un farmec, cu totii avem calitatiile nostre unii stiu sa si le puna in valoare sa le exprime si sau sa le dea forma sa le coloreze in omie de culori, unii insira cele mai frumoase lucruri, trairii si imagini in scris cum faci si tu dealtfel...
    Continua, unele persoane se indragostesc citind ajung sa te cunoasca pt ca te exteriorizezi si asta este "sanatos" inctionarul meu, sa te exteriozizezi;
    atat timp cat nu critici pe nimeni cred ca ai toate sansele ca blogul tau sa fie foarte bun.
    Atata timp cat nu coplesesti o pesoana care iti comenteaza la post cu niste cuvinte coplesitor de elaborate si savante dand impresia ca le esti superior, continua...
    Continua, continua, continua !

    O seara buna
    Adriana C.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu consider ca ai pus de forma intrebarea asta,crezi ca ti-au "murit" cititorii sau poate vrei sa testezi cine iti citeste blogul frecvent?Sunt sigura ca tu ai deja raspunsul la aceasta intrebare.Tu intotdeauna ti-ai calculat atent "miscarile" si nu cred ca esti in dilema :)
    O seara placuta!
    A

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar jocul de puzzle este frumos si captivant!!!
    Toti avem nevoie de sustinere (de multe si diferite tipuri)! In cazul de fata, ai toata sustinerea mea pentru a continua sa scrii, sa spui si mai multe pentru ca, sunt convinsa ca multele indicii oferite aici nu fac decat sa intrige la descoperirea intregului mister ;)
    Pana la urmatoarea postare!
    Cu zambet,
    Goanga

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca sa continui sau sa te opresti din scris...
    In primul rand cred ca asta este de fapt o intrebare pe care ti-o pui tu... tie. Ca urmare, raspunsul trebuie sa il cauti tot in interiorul tau, iar daca ai o dilema, cred ca trebuie sa pornesti in primul rand de la motivul pentru care faci asta.
    Daca motivul pentru care ai inceput sa scrii, poate nevoia de a te descarca, de a te face inteles, pentru ca intre noi fie vorba... te simti un neinteles, de a te face cunoscut asa cum crezi ca cei din jur nu au rabdarea necesara sa o faca, pentru ca esti un personaj complex, iar a te cunoaste necesita rabdare, a descoperi in cei din jurul tau pareri sau trairi care rezoneaza cu ale tale sau oricare altul ar fi motivul, daca acesta si-a atins macar o data scopul sau daca crezi ca exista posibilitatea sa si-l atinga la un moment dat, atunci... stii raspunsul tau!
    Cat despre noi ceilalti... cu siguranta intotdeauna va fi cineva care sa citeasca, fie ca va comenta sau nu. Cu siguranta multi dintre noi ne-am oprit, fie macar pentru 5 min, din rutina noastra zilnica, din stresul care ne macina sau din lucrul pe care il facem zi de zi, on and on, care se repeta la nesfarsit, ca un fel de copy paste, care ne consuma zilele, anii, fara ca macar sa realizam ca pierdem esentialul.
    Si ce am facut cand ne-am oprit? Ei bine... poate am zambit, poate ne-am intristat, poate am trait o senzatie sau poate am avut o amintire care semana cu a ta si de care probabil nu ne-am fi amintit in alte conditii.
    Ar fi multe de spus in sensul asta.
    Dar ce zici? Iti plac senzatiile pe care le-ai oferit? Atunci... stii si raspunsul meu!

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti amintesti cum a inceput totul... Apoi, intr-o zi, am dat peste blogul asta si te-am savurat mai intens decat, probabil, o s-o fac vreodata..
    Cauta in tine raspunsul la intrebarea asta, noi nu ti-l putem oferi.. si sunt convinsa ca n-ai nevoie de confirmarile noastre.. Daca motivul pentru care ai inceput sa scrii e inca suficient de puternic incat sa-ti alunge temerile, daca inca iti face placere sa-ti imparti gandurile cu noi, continua :)

    RăspundețiȘtergere
  7. exista lumini si umbre avantaje si dezavantaje in tot ceea ce facem. de tine depinde sa vezi partea plina a paharului. la fel si de aceia care citesc ceea ce tu scrii. cu siguranta consider acest exercitiu de a scrie si de a te "dezgoli" un mod fantastic de autocunoastere si de comunicare si de deschidere fata de oameni. chiar un mod de iubire si de dezvoltare personala. in stilul tau. eu respect gandurile si valorile tale si ceea ce faci aici si mi se pare ca are sens si rost sa necunoastem mai bine unii pe altii. daca sa scrii sau nu in continuare? depinde de ce o faci.. daca de ce-ul tau depinde de ceilalti inclusiv de mine sper sa iti fie de folos aceste randuri.. recomandarea mea este sa fie acest de ce raportat la tine..ceea ce esti pe interior se reflecta in lumea ta exterioara...

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu personal, as vrea sa continui...
    In ultima vreme vorbim foarte putin si acesta este un mod de a afla ca ESTI, pur si simplu...
    Spre deosebire de alte comentarii, eu cred ca ai nevoie de un raspuns, si subliniez: vreau sa continui!
    Nu te lasa intimidat de faptul ca unii se simt "coplesiti de cuvinte elaborate si savante"!!! Aceia ar trebui sa isi doreasca sa se autodepaseasca :P Pentru ca seva scrisului tau e completata tocmai de aceasta modalitate aparte si inteligenta de compozitie si frazare!

    Nu uita: esti unic!
    Daca ai ceva de spus, spune!
    Si sunt convinsa ca multi vor fi de acord cu mine cand zic ca ne-am saturat de superficialitate!

    Cu drag,
    Andra

    RăspundețiȘtergere
  9. baby, parerea mea e ca tot ceea ce faci tu , faci pentru tine. nu scrii nici pt mine nici pentru cititorii tai ci doar pentru tine. Coonteaza numai ce simti tu in privinta asta. daca ai inceput sa scrii, inseamna ca iti place. daca nu ai mai scrie, ti-ar lipsi ceva? sau ti-ar fi indiferent? Viata e minunata si cu scris si fara scris, trebuie doar sa fie traita la maxim :)
    nu cauta raspunsuri in exterior cand totul se afla in tine :)
    mult scces

    RăspundețiȘtergere
  10. Randurile si gandurile adunate aici au fost un fel de instigare la introspectie, la autoanaliza. Asa ca vin si eu cu un raspuns, un ecou, sau mai degraba o completare la subiectele discutate.

    In urma cu ceva timp mi-a fost adresata urmatoarea intrebare: tu pentru ce traiesti? Trebuie sa admit ca pret de cateva secunde nu am stiut ce sa raspund. Apoi, incetul cu incetul, raspunsul a inceput sa prinda contur.

    Traiesc pentru ca cineva acolo sus a hotarat ca am ceva de spus, ceva de simtit, ceva de invatat, ceva de impartasit, ceva de lasat in urma. Traiesc pentru ca cineva aici pe pamant m-a dorit cu disperare si pentru ca pentru acea persoana eu sunt cel mai frumos lucru care i s-a intamplat vreodata. Traiesc pentru diminetile si serile de mai cand Bucurestiul e in floare si cand traficul si mizeria cotidiana sub toate formele ei nu mai ranesc atat de grav retina. Traiesc pentru seninul din privirea unui copil, pentru recunostinta si devotamentul din ochii unui caine, pentru prietenii care stiu sa imi suporte prabusirile morale sau eruperile entuziaste, sa imi tempereze izbucnirile sau sa ma incurajeze in demersurile temerare. Traiesc pentru momentele cand imi constientizez nimicnicia in fata un masiv montan sau cand ma simt contopindu-ma cu marea, sinonima cu nemarginirea. Traiesc pentru a fi fericita. Traiesc pentru a iubi si a fi iubita. Traiesc pentru mine si prin mine.Traiesc…egoist?!Poate. Dar cine imi poate gasi vina in faptul ca imi revendic dreptul la fericire?

    Cat priveste femeia sau barbatul perfect…Situatia e complicata. Ma plangeam acum ceva vreme unei persoane dragi mie, pe care o admir si o respect pentru intelepciune si vasta sa cultura, cum ca am obosit sa tot fiu dezamagita si ca nu mai cred in Fat Frumos. Raspunsul ei a venit prompt: ba o sa il astepti, o sa crezi si o sa il cauti toata viata. Si tind sa cred ca are dreptate. Fat Frumos e la urma urmei un ideal. E idealul iubirii, la care visam din copilarie si care ne-a fost alimentat de lecturi romantioase sau de filme cu gust de fondant. Problema e ca in goana noastra dupa iubirea idealizata, uitam sa fim atenti la persoanele din jurul nostru si ce este si mai grav, la semnalele trimise noua de inima. Traim prezentul orientati fiind spre trecut sau viitor, masuram tot ceea ce ni se intampla dupa etaloanele relatiilor anterioare si cautam sa regasim si sa pastram senzatii si emotii ce s-au stins demult. Dezamagirile si frustarile s-au sedimentat, au format o crusta in jurul sufletului nostru. Cu greu mai poti razbate dincolo de ea. E ca in povestile in care Fat Frumos, trebuie sa treaca o serie de probe pentru a obtine mana fiicei imparatului. In varianta moderna, probele constau de cele mai multe ori intr-o lista, respectiv o grila in care trebuie bifate toate casutele. Doamne fereste sa omita vreuna! Verdictul e implacabil: penalizat sau descalificat din start. Alternativa? Nu neaparat mai sigura impotriva dezamagirilor, dar zic eu, mai umana, atat fata de evaluator cat si fata de evaluat, si care nu implica automat o coborare a stachetei sau predispozitie la compromisuri. E vorba mai curand de a-ti acorda o sansa tie si persoanei de langa tine.

    Nu pot intelege cum pot exista oameni care cred in teorii sau statistici care sustin, spre exemplu, ca dragostea dureaza doar trei ani. Refuz sa cred ca oamenii, fiinte complexe si profund individuale, tocmai prin experientele atat de personale ale fiecaruia, pot fi redusi la conditia de mecanism total previzibil. Oare nu te irosesti mai curand cautand ceas de ceas, zi de zi, noapte de noapte in toate femeile/ barbatii acel ceva unic, pe care poate l-ai trecut cu vederea, grabit fiind sa explorezi cat mai multe teritorii, din dorinta de a nu iti reprosa ulterior ca nu ai incercat si acolo? Am invatat ca in dragoste nu trebuie sa credem ca totul ni se cuvine. A iubi nu e deloc usor. E o lupta continua data cu noi, cu egoismul propriu fiintelor umane, cu orgoliul nostru… Tine de noi daca vom stii, in final, sa valorificam victoria sau sa transformam un esec intr-o lectie de viata.

    RăspundețiȘtergere