Sa ai o zi minunata...

Dimineata m-a intampinat cu ea in bratele mele, inca mai culegea ultimele zambete ale unui vis ratacit, in timp ce alarma cu violoncelul Suitei no.1 de Bach ne dadea trezirea...
A vrut sa se ridice, insa am mai pastrat-o putin aproape, nu stiu daca doream sa-i simt caldura sau doar sa ma mai imbat putin cu parfumul ei, cert este ca nu-mi venea sa-i dau drumul dar nici sa ma ridic eu.
Tabieturile diminetii s-au scurs rapid, ne-am urcat in acelasi troleibus, din aceeasi statie si ne-am asezat pe locurile noastre... Graba diminetilor intarziate nu ne prea lasase timp sa ne mai privim, asa ca ne prefaceam ca rutina-i aceeasi pe care o stim si pe care o vom urma lesne probabil si maine, sau nu...
Dupa doua statii de-a lungul carora parca eram doi straini, am realizat ca in acea dimineata se circula prea usor, fata de modul in care eram obisnuiti, desi ratacite, mainile noastre s-au gasit aproape in aceeasi secunda.
I-am simtit tresarirea si zambetul fugar, insa eu incercam sa-l pastrez pe al meu, parand ca privesc indiferent inainte. Nu era asa! Dimpotriva, eram surprins de fascinantul deznodamant al ultimelor saptamani, dar stiam ca poate asa este mai bine si ca orice impotrivire nu-si avea sensul.
Mai ramasesera trei statii, mainile noastre se strangeau din ce in ce mai tare, ii simteam pulsul in acea imbinare haotica de pasiune si neputinta...
S-a intors spre mine, ar fi vrut sa spuna ceva, as fi putut sa jur ca i-am vazut cuvintele nespuse prabusindu-se intre noi, insa chiar nu mai era nimic de spus... Si-a rezemat incet capul pe umarul meu, parca dorindu-si sa nu uit ca acela-i parfumul ei.
Mai erau doua statii, semafoarele printr-un complot ciudat doreau sa scurteze abiasala agonie a acelui moment obscur si erau toate verzi, niciodata nu fusesera asa... Imi veneau in  minte toate acele dimineti in care zaboviseram minute bune pentru a depasi intersectiile acum atat de libere...pustii. Mi-am dat seama ca brusc imi doream sa intarzii si nu-mi mai pasa de privirile lungi si posibilele reprosuri seci.
Mainile deja se albisera din cauza strangerii, aveam senzatia ca daca as strange un pic mai tare, oasele degetelor, imi vor sfasia carnea. Simteam intes acea durere si stiam ca si pe ea o doare, dar mai bine de atat stiam ca nu m-ar fi iertat niciodata daca-i dadeam drumul in acele momente.
Imi treceau prin minte rapid, toate clipele care ne impletisera candva atat de sublim, prima plimbare inocenta, primul sarut cu acea vibratie si momentul in care o simtisem topindu-se in bratele mele, renascandu-mi pandorica intrebare: Oare ea este? Primele clipe de pasiune pura, cand amandoi ne promiseseram ca vom fi cuminti si n-am fost in stare sa rezistam nici macar o jumatate de ora... primul concediu, primul film, prima iesire cu prietenii, prima cearta...
Mai era doar o statie...
Nu stiu daca vreunul dintre noi isi mai simtea palma, insa... nu cred ca mai conta, pentru ca incet strangerea s-a domolit, lasand loc acelui gol, stiam ca acelea sunt ultimele secunde, ultimele zambete, ultima imbratisare, ultima urare de "Servici usor"...
Imi era greau s-o privesc, disimulam amandoi acel zambet tampit, de parca ne priveam cu drag si pariez ca oricine ne-ar fi vazut, asta ar fi crezut. Dar nu stiau..., nu stiau ca este ultima data cand suntem asa in aceasta viata!
Nu stiau...
Nici macar noi nu stiam ca daca ne vom mai revedea vreodata, o vom face ca doi straini, caraora le-a ramas doar zambetul acela stupid si protocolara politete.
Am sarutat-o pentru ultima data. Desi probabil a durat doar o secunda, sau poate doua, am savurat fiecare clipa a acelei eternitati fugare.
M-am ridicat si am pornit spre usile deja deschise. Cand sa cobor insa, am mai zabovit o secunda s-o mai privesc macar un pic si sa-i urez:

"SA AI O ZI MINUNATA!"

30496

M-am obisnuit...

Dupa cum se pare ca mi-am facut deja un obicei, si-n aceasta vineri, dupa terminarea serviciului am decis ca o plimbare prin parc ar putea linisti apele tulburi din mintea brazdata de suvoaiele unei saptamani agitate.
 Aleile largi si primitoare, oamenii imbibati de placuta proximitate a week-endului si jocul copiilor nazdravani, m-au deconectat usor de la perfuzia toxica a rutinei birocratice.
Catre finalul plimbarii, in timp ce pasi-mi cautau iesirea din parc, am revazut-o pe Ioana. Ne-am zambit in timp ce consumam agale distanta dintre noi, iar discutia amicala care a urmat, desi saraca in detalii personale, confirma parca placerea de a ne fi cunoscut candva...
La incheiere, dupa deja traditionalul "ma bucur ca ne-am revazut!" a mai zis ceva:"ca-i palce zambetul meu si ca se vede ca-s fericit".
Desi probabil trebuia sa multumesc frumos si sa nu mai spun nimic, totusi n-am rezistat ispitei de a intreba: "de ce spui asta?".
Putin mirata de intrebarea mea, a raspuns: "pentru ca-mi pari senin, iar zambetul iti este evident de la o posta, e clar ca ai gasit ce-ti doreai..."
De data aceasta i-am multumit zambind demi-sec si finalizand conversatia cu o ultima replica:

"Nu, n-am gasit... doar ca m-am obisnuit sa nu mai caut in ceilalti linistea pe care, inainte de toate, trebuie s-o gasesti in tine!"

30050

Minunea acestui dans...

Presarandu-si urmele pasilor printre baltile lasate-n urma de atatea si-atatea ploi, inainta alene printre stropii amortiti. Privirea ei parea ratacita urmarind cerul, norii si inertia acelei seri banale. Nimic nu dadea nuanta acestui tablou comtemporan cu uitarea...
Asfaltul parea un tarm indepartat, de care un ocean amagitor isi tot spargea valurile carliontate. Nu era prea greu sa-ti imaginezi ca pe chipu-i plouat apa va fi brazdat incruntare si tristete... Si sincer sa fiu nici nu prea o puteai judeca pentru un astfel de pacat, mai ales ca parea resemnata cu nuantele acestui context anost, poate de aceea era singura fara umbrela iar hainele-i imbibate de apa faceau  jocul pasilor sa semene izbitor cu zborul stangaci al unei pasari cu aripa franta...
Ajungand in dreptul ei, curiozitatea poate... m-a facut s-o privesc pentru o clipa, eram atat de convins de incruntarea si tristetea de mai sus, incat privirea mi-a revenit catre inainte, pana sa-i procesez imaginea chipului...
Totusi... ZAMBEA!!!
Acela a fost momentul in care eu am imbratisat incruntarea unei nedumeriri... N-avea sens!
A trebuit sa ma uit din nou... Iar zambetul ei se incapatana sa ramana, ba mai mult mi-a si vazut privirea mirata si parca facandu-mi in ciuda, mi-a zabit, cu o caldura cu care aproape a reusit sa ma faca sa cred ca eu sunt cel nebun pentru ca stau zgribulit sub o umbrela.
Probabil in minte mi-am spus ca nu-i zdravana si mi-am urmat, in viteza drumul catre statia de langa parc, convins fiind ca intr-adevar fericirea-i a celor saraci cu duhul.
Insa... in mai putin de un minut m-a prins din urma, nu ca pe mine m-ar fi urmat, eu eram deja in statie elogiind inventatorul umbrelei si inspiratia mea din acea dimineata, in care n-o uitasem.
 I-am prins cu coada ochiului apropierea si n-aveam cum sa n-o remarc iar. Acelasi mers indiferent, aceleasi haine ude pana la piele si... acelasi zambet, de parca ploaia il alimenta. Mi-a mai dedicat un zambet impletindu-l c-o privire galesa, n-am rezistat sa nu-i raspund cu o grimasa stangace.
O priveam indepartandu-se si ma intrebam ce-a fost asta? Evident ca imediat mi-am spus ca probabil, impartitul zambetelor, e o parte din ritualul ei pentru zile ploioase... Insa arogantul din mine, nici ca putea gresi mai mult, iar daca vreodata as fi fost pus sa descriu o ipostaza prin care sa primesc asa o critica, niciodata nu m-as fi ridicat la inaltimea gestului ce a urmat din partea ei.
S-a oprit la intrarea in parc, de parca ar fi stiut tot timpul ca privirea mea o insotise cele cateva zeci de pasi... si-a plecat putin capul intr-o parte, parand ca se gandeste, sau ca a uitat ceva, iar apoi s-a intors cu o expresie pe care cu greu mi-o pot explica. Era o combinatie fina intre mirare, suparare si un: CE FACI, NU VII? spus doar cu privirea...
 In orice scenariu posibil inventat vreodata de imaginatia mea, n-ar fi incaput surprindere din acel moment... Evident ca m-am uitat instinctiv in stanga, in dreapta, chiar si in spate... Daca privirea ei n-ar fi fost amuzata de nedumerirea mea, cred ca as fi fost in stare sa ma uit si pe umbrela, fiind mai plauzibil sa fie acolo destinatarul acelei reactii...
Era clar, mie mi se adresase! Insa eu... eram putin ratacit prin labirintul momentului, fiindu-mi prea dificil  sa procesez surpriza  si in acelasi timp sa am si o reactie.
Si-a dat probabil seama, asa ca a scos cu eleganta un as din manecile-i siroind a parfum de ploaie, si a facut-o intr-un mod in care nu prea mai aveam cum sa nu reactionez, imbratisandu-si umerii intr-un gest menit sa-mi evidentieze faptul ca ea ma asteapta in ploaia rece, in timp ce eu stau  si o privesc, ascuns sub o umbrela...

VA URMA...

29926

CONVERSATIE:

...

M: -Tie-ti place sa faci sex?

B: -Nu!!! Sex? Oribil!!!
 Cum sa-mi placa acel moment detestabil in care te apropii din ce in ce mai mult de persoana dorita? Sau deriva aceea tampita in care faci drift-uri cu mintea si cu simturile, la fiecare curba descoperita de palmele tale pagane, pe trupul ei. De ce naiba ar putea sa te incante valurile de fiori ce rasar la atingerea ta...? 
Ca sa nu mai zic de senzatia obscura prin care, ii sorbi cu nesat parfumul, asteptandu-te parca sa-ti ramana sculptat in minte, mai prodigios decat capodoperele renascentiste. Iar mai apoi sa-ti patrunda impulsurile incandescente, prin care ai dizolva fiecare moment de proximitate, doar pentru a-i culege esenta. 
Cum ar putea fi ceva placut in dansul acela haotic al unor trupuri care uita ca-s separate si totusi in nebunia lor isi doresc sa se contopeasca, amestecandu-se precum doua culori supuse poftei  unei pensule perverse?!?
Cine si-ar dori sa se simta intregit, cand ne este atat de bine scindati in jumatati sau sferturi de suflet?
Unde si-ar gasi insemnatate pofta de a sorbi gustul si buzele celuilalt, sau cum sa pot crede ca ea m-ar starni intr-atat incat sa nu-mi pese ca ne-am abandona unor flacari ce ne-ar putea mistui orice retinere si ne-am trezi dezbracati de limite?
Care ar fi sensul unui moment in care te-ai opri sa gandesti ca unicitatea lui "eu" si "tu" inceteaza sa existe, ingenunchind cu smerenie in fata unui "NOI" complet?

M: -Mie nu-mi place sa fac sex, eu fac dragoste!!!

B: -Tu poti sa-i spui "dragoste" daca vrei, insa eticheta poate reprezenta cel mult pretextul unor polemici fara sens... sau finalizare ;)

Asa ceva SE TRAIESTE, NU SE DEZBATE!!! :)


Parerea mea!

29262

ITI MULTUMESC FRUMOS...

Intr-o lume cum n-a fost,

Dintr-un vis putin zglobiu.

Unde poate... fara rost,

Invatam si eu sa... fiu.

A venit pe-un vant usor,

O poveste mult prea veche.

Cu un chip fermecator,

Si-un zambet fara pereche.

S-o inteleg nu prea stiam,

Nici privirea sa-i culeg.

Insa tot mai des visam,

Un impuls ce-l tot reneg.

Cum ca ea, cu vorbe-alese,

M-ar chema tot mai aproape.

Cum sa mint, sau sa nu-mi pese,

De-a minunii suave soapte?

Ma-ntrebam, EA cine este?

Ce enigme poarta oare.

Cum de poate ca-n poveste,

Sufletul sa-i fie soare?

Desi imi parea inchis,

Negasindu-i nici o cheie.

Gandul larg mi s-a deschis

Si te-am inteles... FEMEIE.

Tu iubirii ai dat viata

Tot tu celor fara loc,

In a sufletului gheata,

Ai facut sa fie foc!

Azi de ziua ta ma-nclin.

Si-ti sarut mana sfios.

Ca-mi e sufletul mai lin,

TIE-TI MULTUMESC FRUMOS!

Fie ca florile feminitatii, sensibilitatatii si elegantei, din sufletul tau, sa fie atat de intense incat intr-adevar sa poata readuce soarele Primaverii, peste lumea aceasta infrigurata si plouata!

Eu, in numele celor mai mult sau mai putin inspirati, timizi, aroganti sau uituci... ITI MULTUMESC pentru ca esti, pentru ca ai rabdare, pentru ca intelegi, pentru ca ierti, pentru ca fara tine nici macar iubirea n-ar avea sens si poate ca... nici noi.

LA MULTI ANI, FEMEIE!!!

Dedicatie:
(A time for us-Nino Rota)
http://www.youtube.com/watch?v=H5y1ROJOnuE

28895

O zi cu soare...

Desi este prima mea aniversare care din motive medicale, aparent nu-mi permite sa ies din casa, (din nefericire nu-mi mai amintesc foarte bine, daca ma lasau sa ies la plimbare ai mei parinti, pe cand aveam 1,2,3,4... 5 ani, ;) mai ales ca era iarna, si pe atunci iernile erau ierni! ) TOTUSI, ma bucur foarte mult pentru ca este o zi cu soare!
 Asa ca... va rog pe toti cei care o puteti savura, nu ezitati sa furati, pentru a purta in zambetul vostru, macar o picatura din stralucirea ei. Ar fi pacat sa se risipeasca degeaba...

Iar daca in cadrul acestei mici escapade, va ganditi o clipa si la mine, nu ma voi supara ca-s aici, dimpotriva, ma voi bucura de mangaierea razelor ei, cu drag, prin voi, toti prietenii mei care m-ati plimbat prin acele locuri scaldate de soare si  de-o vreme frumoasa... :)


Urandu-va sa aveti si voi un an precum primavaratica-mi zi de nastere...
VA MULTUMESC DIN SUFLET PENTRU URARI SI PENTRU PLIMBARE! :*

28364

INTALNIREA

Nu te duce la o intalnire cu portile sufletului ferecate!
Nu te duce cu temeri, asteptand sa se intample ce-i mai rau!
Nu te duce dezamagita de toate experientele anterioare!
Nu te duce fara sa-ti pese ce va urma!
Nu te duce ca un spectator pe scena vietii tale!
Nu uita ca nu doar tu vrei sa fii surprinsa si scoasa din banalul rutinelor triste!
Nu doar tu iti doresti sa simti scanteia, care sa te faca sa mai crezi ca merita sa-ti ridici capul , adanc scufundat in palmele obosite de atatea amagiri...
Nu te duce sa-l cauti pe el, du-te cautandu-te pe tine prin ochii lui!
Nu-ti lua cu tine bagajul greu al trecutului, ci doar gentuta plic, cu dorinta aceea care radiaza fericire in sufletul tau!
Du-te sa-ti regasesti acea parte din tine, despre care nici nu mai stiai ca exista!
Du-te intrebandu-te cat de frumoasa si fericita esti descrisa de mintea acelui om!
Du-te asteptandu-te sa fie bun si sa puteti rezona, impreuna cu muzica unor sperante implinite!
Du-te, NU pentru a-ti cersi dreptul la fericire, ci pentru a-ti lua portia implinirii tale!
Du-te fiindu-ti dor de el, desi nu-l cunosti, doar pentru ca exista si este acolo asteptandu-te pe tine!
Du-te lasandu-i ocazia sa-ti arate ce om minunat este, iar tu multumeste-i pentru asta de la primul zambet pana la ultimul sarut!
Du-te fiind sigura ca si el va gandi la fel!!!

Macar o data, te rog, nu te duce doar sa-ti cauti un nou motiv pentru a pleca iar...

DU-TE CA SA RAMAI!

27925